Târgu-Jiu: Pandurii ar putea rămâne fără susţinere financiară

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pandurii nu mai are certitudinea finanţării pentru viitorul sezon. O mare parte din membrii asociaţi care asigură bugetul echipei, respectiv SNLO, Complexul Energetic Turceni şi Complexul Energetic Rovinari, nu mai există din punct de vedere juridic pentru că vor face parte dintr-o nouă entitate economică numită Electra.

Până când aceasta va deveni funcţională susţinerea echipei va fi asigurată doar de USMO, Artego şi Consiliul Local Târgu Jiu, Consiliul Judeţean retrăgându-se anul trecut din acţionariat. Preşedintele Condescu crede că aceştia pot asigura bugetul echipei pentru a reveni în prima ligă dacă va retrograda: „Echipa va beneficia de bugetul care va fi necesar pentru promovare. Nu ştiu ce sumă va fi disponibilă. Trebuie mai întâi să stăm de vorbă cu toţi finanţatorii, s-ar putea să rămânem, ca şi atunci când am promovat, doar noi. Complexurile Rovinari, Turceni, Craiova şi SNLO nu mai există din punct de vedere juridic. Va fi o nouă entitate economică şi atunci aceste entităţi economice dispărând trebuie să fie o nouă structură care va finanţa activitatea sportivă. E clar că tot pe noi va fi greul până vom hotărî altceva, dar încă nu lăsăm sportul şi o luăm ca pe o responsabilitate a noastră”. Noua societate Electra se va obliga la fel ca vechile unităţi să susţină sportul din zonă la fel ca şi alte activităţi. „Am prins în statutul societăţii Electra obligativitatea de a aloca fonduri pentru sport, cultură şi manifestări religioase din viaţa comunităţii", a precizat preşedintele Condescu. Este posibil însă ca noua entitate să vrea să sprijine financiar o echipă de prima ligă, având în vedere faptul că Pandurii ar putea retrograda.


Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite