Târgu-Jiu: Cod galben de inundaţii
0
Hidrologii au emis o atenţionare cod galben de inundaţii, valabilă de astăzi până vineri. Vizat este şi râul Jiu, care traversează judeul Gorj.
Reprezentanţii Institutului Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor, din Bucureşti, au anunţat creşteri importante de debite în urma ploilor prognozate pentru următoarele zile: „Având în vedere situaţia hidrologică actuală şi precipitaţiile însemnate cantitativ prognozate se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie şi râuri necadastrate cu efect de inundaţii locale, precum şi cresteri de niveluri şi debite cu posibile depăşiri ale cotelor de atenţie“.
S-a instituit cod galben pe mai multe râuri, vizat fiind şi Jiul şi afluentii de dreapta, din judeţele Hunedoara, Gorj, Dolj şi Mehedinţi. Atenţionarea a fost transmisă autorităţilor locale.