Târgu-Jiu: Bătaie pe terenurile scoase la licitaţie în cartierul Preajba

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Municipalitatea a organizat licitaţia pentru concesionarea celor 31 de terenuri din Preajba, acordate iniţial tinerilor în vederea construirii de locuinţe. 

Licitaţia pentru repartizarea, prin concesionare, pe o durată de 49 de ani, a avut loc ieri. Loturile fuseseră atribuite, în folosinţă gratuită, pe baza Legii 15, tinerilor sub 35 de ani în vederea construirii de locuinţe. Consiliul Local a reziliat contractele cu benedficiarii din cauză că aceştia nu au demarat lucrările  în termenul stabilit.

115 dosare, la 31 de loturi


115 persoane care vor să concesioneze terenuri în Preajba, localitate componentă a municipiului Târgu-Jiu au depus dosare la sediul Primăriei. Aceştia au avut de achitat 30 de lei pentru caietul de sarcini şi o taxă de garanţie care reprezintă zece la sută din valorea suprafeţei terenului.  „Parcelele au între 241 şi 347 de de metri pătraţi. Preţul de pornire al licitaţiei este 7500 de lei pentru lotul cel mai mic, iar 9700 pentru cel mai mare. Terenurile vor fi concesionate, pe o perioadă de 49 de ani, persoanelor care au oferit cel mai mare preţ. Plata se va face eşalonat, pe parcursul primilor şapte ani“, a declarat Ionuţ Jilăveanu, şeful Serviciului Gospodărie Comunală din cardrul Primăriei Târgu-Jiu.
Chiar dacă preţul de pornire al unui teren de 347 de metri pătraţi pornea de la 9700 de lei, unii au oferit pe parcelă şi 50.000 de lei. La licitaţie s-a putut înscrie orice persoană, nefiind impuse condiţii de vârstă sau de deţinere în proprietate a altor imobile. Cei care au apucat să construiască în zonă spun că majoritatea celor care au pierdut loturile  nu au mai avut banii necesari demarării lucrărilor. „Cred că nu au mai avut bani şi au pierdut terenurile Ca să te apuci de o casă trebuie să ai ceva pus deoparte. Eu am băgat două miliarde în casă“, a spus Iulian Dumitru.






300 de parcele distribuite de Primărie

În urmăcu peste cinci ani, Primăria municipiului Târgu-Jiu a pus gratuit la dispoziţia tinerilor aproape 300 de loturi. Unii dintre tinerii care au reuşit să-şi ridice o locuinţă  în termenul stabilit de Consiliul Local spun că sunt datori vânduţi prin bănci. „M-am împruimutat eu, părinţii şi socrii mei ca să pot să construiesc“, a declarat Iuliana Ciortea, de 27 de ani, casnică.


Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite