Scene violente într-un liceu din Târgu-Jiu. O elevă, reținută după ce a scos cuțitul la un coleg
0Scene șocante într-un liceu din Târgu-Jiu, unde o elevă de 18 ani a atacat un alt elev cu un cuțit, în urma unui conflict. Incidentul a fost evitat la limită datorită intervenției rapide a altor elevi, care s-au pus între agresoare și victimă.

Tânăra este elevă în clasa a XI-a la Liceul „Ioan Culcer” din Târgu Jiu. În urma unui conflict spontan, aceasta a scos cuțitul și a încercat să rănească un coleg de 15 ani. Poliția Gorj a fost alertată imediat după incident. Fata urmează să fie prezentată procurorilor cu propunere de arestare preventivă.
Conform unui comunicat oficial, polițiștii au fost sesizați direct de un cadru didactic, iar din primele verificări a rezultat că incidentul a avut loc în jurul orei 12:50, pe holul liceului. Eleva de 18 ani, din comuna Bălești, l-ar fi amenințat pe elevul de 15 ani cu un obiect tăietor-înțepător.
În cauză a fost deschis un dosar penal pentru amenințare și port ilegal de obiecte periculoase. După administrarea probatoriului, tânăra a fost reținută pentru 24 de ore și dusă în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Dolj, urmând să fie prezentată Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu.
„A fost apelat în regim de urgență IPJ Gorj, eleva fiind identificată, deși părăsise perimetrul școlii. Unitatea școlară a demarat verificarea situației, urmându-se pașii procedurali (convocarea comisiei de combatere a violenței, convocarea consiliului clasei în care învață eleva, convocarea consiliului profesoral al unității) pentru tragerea la răspundere a celor vinovați. În paralel, Inspectoratul Școlar Județean Gorj a demarat astăzi o anchetă, monitorizând situația”, a transmis purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar Județean Gorj, potrivit gorjeanul.ro.
Inspectoratul Școlar Județean a anunțat, de asemenea, declanșarea unei anchete pentru a stabili circumstanțele exacte ale incidentului și măsurile disciplinare ce se impun.