Scandal sexual la un liceu din Gorj. Profesor acuzat că a făcut sex cu o elevă de doar 12 ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un profesor de Colegiul Naţional „Tudor Arghezi“ din oraşul Târgu Cărbuneşti a fost arestat preventiv la domiciliu pe o perioadă de 30 de zile. Cosmin Oproiu, de 34 de ani, este acuzat că a întreţinut relaţii sexuale cu o elevă de 12 ani.

Profesorul preda discipline socio-umane. Acesta a cunoscut-o pe minora de 12 ani prin intermediul surorii sale. Cosmin Oproiu ar fi întreţinut relaţii sexuale cu eleva chiar în scările unor blocuri, într-una dintre scări fiind filmat de o cameră de supraveghere. Înregistrarea a ajuns în posesia preşedintelui de la asociaţia de locatari, care este poliţist şi a anunţat familia minorei. Astfel,  împotriva profesorului a fost depusă o plângere penală. 

Laurenţiu Grecu, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu, a spus că faţă de profesor s-a făcut propunere de arestare preventivă. 

„Respinge propunerea de arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Tg-Jiu în dosarul nr.4956/P/2016, cu privire la inculpatul:OPROIU COSMIN, cercetat sub aspectul săvârşirii infr. prev. şi ped. de art. 220 alin. 1, 2 şi 4 lit. b C.p. cu aplic. art. 35 alin. 1 C.p., În baza art. 227 alin. 2, art. 218 şi art. 219 raportat la art. 223 alin. 2 şi art. 202 alin.1, 3 Cod pr. pen., ia faţă de inculpat măsura preventivă a arestului la domiciliu pentru o perioadă de 30 de zile“,

se arată în sentinţa instanţei.   

Cosmin Oproiu nu are voie să intre în contact cu mai multe martore minore şi nici cu victima. Sentinţa nu este definitivă.

Georgeta Popescu, purtător de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean Gorj, a spus că nu au exista până acum plângeri depuse împotriva profesorului. 

Un profesor de 34 de ani de la liceul din Cărbuneşti este în arest la domiciliu după ce a întreţinut relaţii intime cu o minoră de 12 ani. Potrivit primelor informaţii, se pare că acesta a cunoscut-o pe fata de 12 ani de la sora acesteia, care i-a fost elevă, şi că ar exista filmări cu cei doi. Procurorii au propus arestarea preventivă pe data de 3 martie, însă magistraţii au decis că acesta poate fi cercetat în stare de arest la domiciliu. Pe 9 martie decizia potrivit căreia profesorul Un profesor de 34 de ani de la liceul din Cărbuneşti este în arest la domiciliu după ce a întreţinut relaţii intime cu o minoră de 12 ani. Potrivit primelor informaţii, se pare că acesta a cunoscut-o pe fata de 12 ani de la sora acesteia, care i-a fost elevă, şi că ar exista filmări cu cei doi. Procurorii au propus arestarea preventivă pe data de 3 martie, însă magistraţii au decis că acesta poate fi cercetat în stare de arest la domiciliu. Pe 9 martie decizia potrivit căreia profesorul Cosmin Oproiu este în arest la domiciliu a rămas definitivă. este în arest la domiciliu a rămas definitivă.

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite