Salarii ca în Occident în Gorj. Venit salarial mediu de 1.000 de euro în Complexul Energetic Oltenia
0Venitul salarial mediu în Complexul Energetic Oltenia se ridică la un nivel de aproape 1.000 de euro. Cei 19.000 de angajaţi au beneficiat de sporuri şi prime acordate cu diferite ocazii, care s-au adăugat la salariu. Mai mult de jumătate dintre salariaţi au încasat, în anul 2013, drepturi băneşti mai mari faţă de anul precedent.
udeţul Gorj se află în topul celor mai mari salarii din ţara, şi asta datorită câştigurilor băneşti de care se bucură salariaţii Complexului Energetic Oltenia. Potrivit conducerii unităţii, aceştia încasează lunar un salariu care se apropie de 1000 de euro.
„Fiecare angajat al CEO, cu excepţia membrilor Directoratului, a încasat, în 2013, prima de vacanţă cu o valoare medie de 3800 de lei (minim 3000 de lei, indiferent de salariu), prima de Paşte de 700 de lei, prima de Crăciun de 800 de lei, tichete de masă, 150 de lei pentru copiii minori cu ocazia zilei de 1 Iunie, 100 de lei pentru salariate cu ocazia zilei de 8 Martie, bilete de odihnă şi tratament la jumătate din preţ pentru 17 % din angajaţi, ajutoare de boală în valoare de 1,24 milioane de lei. Toate aceste sporuri salariale au făcut ca, în 2013, venitul mediu pe salariat să fie de 4200 de lei. 54% dintre angajaţi au avut un venit mai mare decât cel din anul anterior“, se arată într-un comunicat al conducerii CEO
300 de salariaţi şi-au pierdut salariile colosale
Anul trecut, aproximativ 300 de angajaţi au rămas fără veniturile considerabile pe care le încasau, după ce au fost desfiinţate funcţiile de inspectori sociali, directori şi ingineri şefi. Mulţi dintre aceştia au pierdut până la 10.000 de lei lunar la salariu. Ceilalţi salariaţi au pierdut un singur drept major, cota de cărbune, pentru că s-a constatat că acest ajutor, pentru cei mai mulţi salariaţi ale căror locuinţe sunt dotate cu centrale pe gaz, era dorit doar pentru a fi comercializat sau pentru a fi încasată direct contravaloarea.