Proiect de trei milioane de euro pentru modernizarea domeniului schiabil din zona Rânca
0Primăria Baia de Fier a pregătit două proiecte de modernizarea a zonei montane Rânca.
Constantin Mihuțescu, primarul localității Baia de Fier, a spus că unul dintre proiecte are o valoare de trei milioane de euro și fondurile vor fi alocate din acest an: „Au fost demarate două mari proiecte. Unul dintre ele, pentru care s-a şi deschis finanţare pentru anul 2012, constă în amenajarea, modernizarea şi extinderea domeniului schiabil Păpuşa-Munţii Parâng, care prevede o a doua pârtie în zona telescaunului, care va fi dotată cu tunuri de zăpadă, lac de acumulare pentru aproximativ 100.000 de metri cubi de apă, maşini de bătut zăpada, modernizarea căii de acces către telescaun din Drumul Naţional (DN) 67 A şi amenajarea unei parcări lângă telescaun şi a unei parcări de 500 de locuri în zona DN 67 A, de unde va fi amenajat culoar de coborâre spre pârtie. Investiţia se ridică la circa trei milioane de euro. Primăria Baia de Fier a întocmit studiul de fezabilitate, având în vedere că zona este pe teritoriul administrativ al localităţii Baia de Fier. Pârtia va intra în administrarea societăţii înfiinţate pentru zona respectivă, SC Vârful Păpuşa“.
Al doilea proiect include realizarea mai multor lucrări, printre care se numără și modernizarea drumului pe Valea Galbenului pe o lungime de 16 km.