Poarta Sărutului va fi restaurată! Ministerul Culturii a alocat fondurile necesare
Ministerul Culturii a alocat suma de 380.000 de lei pentru restaurarea Porţii Sărutului, renumita operă de artă realizată de Constantin Brâncuşi care se află la intrare în Parcul Central din Târgu Jiu.
Acoperământul din plumb al monumentului va fi înlocuit, pentru că este fisurat şi apa se poate infiltra în interior. De asemenea, vor fi remediate şi eventualele fisuri apărute în piatră. Proiectul de restaurare a fost întocmit de expertul Daniel Dănilă.
Tinerii se căsătoresc la Poarta Sărutului
Monumentul este realizat din piatră, calcar de Bampotoc. Pe toate cele patru părţi ale stâlpilor se află simbolul sărutului, două jumătăţi ale unui cerc. Opera are lăţimea de 6,45 metri, înălţimea de 5,13 m şi lăţimea de 1,69 m. Ca toate operele lui Brâncuşi, Poarta Sărutului are mai multe semnificaţii care se descoperă mereu iubitorilor de artă. Unul dintre înţelesurile operei este trecerea către o nouă viaţă, schimbarea fiind dată de iubire.
În ultimul timp, se obişnuieşte ca la Poarta Sărutului să se desfăşoare cununii civile. Chiar şi tinerii din alte judeţe vin să-şi jure credinţă în faţa monumentului lui Brâncuşi.






















































