O tânără româncă a murit în condiţii suspecte în Bonn. A căzut de la etajul VII al unui bloc
0O tânără în vârstă de doar 19 ani, din comuna gorjeană Runcu, a murit în Germania, în Bonn, în condiţii suspecte.
Elena Cincea a căzut de la etajul VII al unui bloc din oraşul Bonn. Cazul este investigat de poliţie, pentru că Elena Cincea a murit în condiţii suspecte.
În locuinţă se afla şi prietenul victimei, care susţine că aceasta i-a spus că se simte rău şi a ieşit pe balcon. După un timp, pentru că nu mai revenea, a mers să vadă ce se întâmplă şi a văzut-o întinsă pe caldarâm.
Primăria Runcu va achita costurile de transport
Primarul comunei Runcu, Adi Câmpeanu, spune că Primăria va achita toate cheltuielile de repatriere şi transportul de la Bonn şi până la Suseni, pentru că tânăra provine dintr-o familie fără posibilităţi materiale. Trupul fetei va ajunge în Gorj marţi, 22 august.
Costurile se ridică la 2.000 de euro. Elena Cincea mai are doi fraţi.