Video O femelă râs a fost eliberată în mediul natural după două luni de tratament în București. Animalul bolnav, găsit ascuns în cotețul găinilor
0Exemplarul de râs prins în curtea unui localnic din Runcu în luna iulie a acestui an a fost eliberat joi seara, pe Valea Bâlţii, a informat, vineri, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean (IJJ) Gorj, Alin Ivan.

O femelă râs a fost eliberată înapoi în mediul natural, după ce în urmă cu două luni a fost găsită în curtea unui localnic din Gorj, bolnavă și rănită.
Femela de râs, care se ascundea într-un coteț de găini, a fost preluată şi tratată în această perioadă la Centrul de Salvare Reabilitare - "Visul Luanei" din Bucureşti. Ea fost adusă cu o ambulanţă veterinară şi în prezent este monitorizată cu ajutorul unui dispozitiv GPS, scrie Agerpres.
"Ieri seară (joi seara - n.r.), pe Valea Bâlţii din Runcu, o comisie formată din jandarmi montani, reprezentanţi ai Ocolului Silvic Runcu, ai Primăriei Runcu, ai Agenţiei Naţionale pentru Mediu şi Arii Protejate Gorj şi ai Fundaţiei "Visul Luanei" au participat la reintroducerea în mediul natural al exemplarului de râs (lynx) care a fost capturat în curtea unui localnic din Runcu în cursul lunii iulie 2025. Reamintim că, pe timpul unei misiuni de patrulare a jandarmilor montani din Runcu, aceştia au participat la capturarea exemplarului de râs care intrase în curtea unui localnic, iar împreună cu un poliţist local şi un reprezentanţi al Ocolului Silvic Runcu au prins râsul într-o cuşcă specială şi l-au transportat pentru a fi examinat de un medic veterinar", a menţionat Alin Ivan.
Potrivit reprezentanților Centrului de Salvare Reabilitare - "Visul Luanei" din Bucureşti, animalul a avut o stare destul de rea atunc când a ajuns în grija Centrului.
”A ajuns la noi emaciată, plină de râie, cu pneumonie și cu mai multe răni cutanate. Cel mai probabil nu a avut o viață foarte ușoară în sălbaticie și starea de sănătate s-a depreciat, împingând-o să se aventureze către prăzi mai facile din zonele rurale. În urma tratamentelor și hranei se simte din ce în ce mai bine (ne mârâie în permanență), a luat în greutate și prevedem o recuperare totală, urmată, evident, de eliberarea în sălbăticie!! Cu această ocazie dorim să mulțumim Primăriei Runcu care a mobilizat o întreagă echipă pentru a salva “pisica” și pentru a o aduce la noi în siguranță pentru a fi îngrijită”, potrivit Centrului de Salvare Reabilitare - "Visul Luanei".
Jandarmii le recomandă cetăţenilor să nu se apropie de astfel de animale sălbatice, iar o primă măsură utilă este anunţarea autorităţilor în vederea intervenţiei imediate.