Lumină ieftină în două mari orașe din Dâmbovița. Cu cât scade factura la curent

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După Târgoviște, Moreni este al doilea oraș din județul Dâmbovița care accesează fonduri europene pentru modernizarea iluminatului public prin achiziționarea și montarea de corpuri de iluminat LED.

Iluminatul public din Moreni va fi mai puțin costisitor FOTO Corina Slămnoiu
Iluminatul public din Moreni va fi mai puțin costisitor FOTO Corina Slămnoiu

Noile becuri au eficiență ridicată, acestea fiind integrate într-un sistem de telegestiune și beneficiind de comunicație wireless la nivel de aparat de iluminat. Prin aceste proiecte, administrațiile locale spun că va scădea factura la curent cu cel puțin 50-60%.

Cât costă iluminatul pe led

La Târgoviște 64 de străzi și 55 de parcări vor beneficia de un sistem nou și modern de iluminat public, grație unei investiții de 5.000.000 lei. Investiția de la Moreni se ridică la aproape aceași sumă, de aproximativ 4.9.

Lungimea rețelei modernizate în cadrul proiectului va fi de 55.685 ml. și vor fi instalate 1.805 aparate de iluminat cu tehnologie LED, integrate într-un sistem de telegestiune beneficiind de comunicație wireless la nivel de aparat de iluminat.

Lumina ieftină

„64 de străzi și 55 de parcări din municipiul Târgoviște vor beneficia de un sistem nou și modern de iluminat public. Banii alocați la nivel național au fost epuizați în numai 7 minute, sesiunea de finanțare fiind deschisă la ora 10.00 și închisă la ora 10.07. Cu o valoare de 5.000.000 lei, investiția vizează în principal scăderea consumului anual de energie primară în iluminat public cu aproximativ 60%”, precizat primarul Cristian Stan.

Acesta este cel de-al doilea proiect de modernizare a iluminatului public din ultimii doi ani, după ce Primăria Tărgoviște a implementat un alt proiect, în valoare de 20 de milioane lei, care prevede, printre altele, iluminat inteligent, pe senzori, în dreptul trecerilor de pietoni. În urma implementării acestui poriect, factura la curent a scăzut cu peste 20%.

Practic, intensitatea luminii va crește în momentul în care pietonii vor traversa strada, și va scădea când nu sunt oameni în preajmă.

De asemenea, când nu sunt mașini în trafic, intensitate luminii va scădea. În cadrul celui de-al doilea proiect au fost montate 3.137 de corpuri noi de iluminat, s-a extins rețeaua publică și s-au realizat sisteme suplimentare independente.

Iluminat modern și în Moreni

,,Cu o valoare de 4.892.377,95 lei, investiția din Moreni vizează modernizarea sistemului de iluminat public din localitate prin achiziționarea și montarea de corpuri de iluminat LED cu eficiență ridicată, acestea fiind integrate într-un sistem de telegestiune și beneficiind de comunicație wireless la nivel de aparat de iluminat”, a precizat administrația locală din Moreni.

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite