Limitatoare de viteză şi semafoare la trecerea de pietoni unde au fost accidentaţi mortal doi bătrâni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Autorităţile locale au montat limitatoare de viteză şi urmează să pună în funcţiune un semafor la trecerea de pietoni din zona complexului comercial „Păltiniş“ din Târgu Jiu, unde doi bătrâni au fost accidentaţi mortal de maşina condusă de un şofer inconştient.

„Chiar astăzi (n.r. - ieri), după nefericitul accident din zona Păltiniş, cu toate că zona este semnalizată corespunzător, o să montăm şi relantoare, pentru a reduce viteza cu care şoferii circulă în zona respectivă“,

a spus Ionuţ Jilăveanu, şeful Serviciului de Gospodărire Comunală din cadrul Primăriei Târgu Jiu.

Trecerile de pietoni, capcane pentru şoferi şi pietoni 

Trecerile de pietoni din Târgu Jiu reprezintă în continuare un mare pericol pentru că au fost trasate semne de interzicere a opririi chiar la un metru distanţă de „zebră“, deşi în Codul Rutier se prevede o distanţă de cel puţin 25 de metri. În acest fel, pietonii care apar de după o maşină parcată lângă trecerea de pietoni, cu acceptul primăriei, sunt greu de observat de conducătorii auto. 

„Până nu păţeşte cineva ceva, nu se face nimic

Cetăţenii sunt nemulţumiţi, pentru că autorităţile reacţionează după ce se produc adevărate tragedii. De asemenea, trecerile de pietoni sunt foarte periculoase din cauza maşinilor parcate la niciun metru de acestea. 

„Este greşeala lui Cârciumaru. Nu trebuia să facă parcarea lângă trecerea de pietoni, pentru că şoferii nu au vizibilitate. I-am spus în campania electorală şi a spus că se rezolvă, dar nu a făcut nimic şi a plecat“, a spus un localnic din zona Păltiniş.

image

Un alt localnic spune că a văzut accidentul şi că a rămas şocat după ce s-a întâmplat. „Cred că vor circula mai prudent, pentru că nu le convine să-şi hurducăie maşina. Am văzut accidentul, pentru că locuiesc în zonă şi am rămas mai mult decât şocat. Am fost un om bolnav în ziua aia“, a spus Călin Savici.

Patru noi semafoare

Ionuţ Jilăveanu a precizat vor fi montate sisteme automate de semaforizare în patru zone aglomerate din municipiu. „Vom achiziţiona încă patru sisteme de semaforizare automată cu buton. Este vorba de zona Păltiniş, Unirii, Gară şi Calea Severinului. Acestea au rolul de a regla circulaţia rutieră, având în vedere că este vorba de semafoare. Nu prea trece nimeni de semafor. Costul unui semafor automatizat este cuprins între 30.000 şi 100.000 de lei, bani proveniţi de la bugetul local. Cetăţenii s-au obişnuit cu ele şi ajută la fluidizarea circulaţiei şi la siguranţa pietonilor”, a declarat Ionuţ Jilăveanu, directorul Serviciului de Gospodărire Comunală, din cadrul Primăriei Târgu Jiu.

Târgu-Jiu

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite