Înscrieri pentru a doua sesiune de admitere la Liceul Teologic din Târgu Jiu
0
În perioada 10 – 16 iulie, la Liceul Teologic „Sfântul Nicodim” din Târgu Jiu au loc înscrieri pentru locurile rămase neocupate în urma sesiunii de examene din perioada 31 mai – 2 iunie.
Gheorghe Benegui, directorul Liceului Teologic din Târgu Jiu, a precizat că sunt vacante 14 locuri la secţia Patrimoniu şi trei la Pastorală. Probele examenului de admitere vor fi susţinute în zilele de 17 şi 18 iulie. Dosarul de înscriere trebuie să conţină certificat de botez de la preotul paroh, adeverinţă medicală eliberată de medicul de familie, fişă de înscriere în original eliberată de unitatea de învăţământ gimnazial, recomandare de la consiliul parohial, binecuvântare din partea Mitropoliei Olteniei, care se obţine la Liceul Teologic, foaia matricolă pentru clasele I-VIII, copie de pe certificatul de naştere şi copie de pe buletin.























































