Grădiniţă în cartierul de locuinţe ANL, Narciselor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Autorităţile vor să contruiască cinci grădiniţe în Târgu Jiu
Autorităţile vor să contruiască cinci grădiniţe în Târgu Jiu

Astăzi a început construcţia unei grădiniţe din cartierul de locuinţe ANL, Narciselor, cel mai nou cartier al municipiului Târgu Jiu.

Fondurile sunt puse la dispoziţie de Ministerul Educaţiei şi Cercetării. Grădiniţa este construită pentru copiii din noul cartier al municipiului Târgu Jiu. „Investiţia presupune construirea a două săli de grupă cu toate dotările necesare şi o sală multifuncţională“, a spus Raul Chiriac, şeful Serviciului de Investiţii din cadrul Primăriei Târgu Jiu. 

Construcţia grădiniţei va dura 12 luni 

Investiţia face parte dintr-un program al muncipalităţii iniţiat pentru dezvoltarea zonelor unde au loc construcţii de noi locuinţe. „Este prima grădiniţă dintr-un program de cinci unităţi de acest fel care se vor contrui la Târgu Jiu, printr-un program susşinut de Guvern“, a spus primarul municipiului Târgu Jiu, Florin Cârciumaru. 

Termenul de execuţie al lucrării este de 12 luni, astfel că grădiniţa va trebui finalizată până la începerea anului şcolar 2014-2015.

Târgu-Jiu

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite