Etnobotanice în ograda liderului PD-L Târgu-Jiu, Nicolae Daviţoiu | adevarul.ro

Etnobotanice în ograda liderului PD-L Târgu-Jiu, Nicolae Daviţoiu

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Nicolae Daviţoiu a încasat lunar o chirie de 2000 de lei în acte de la magazinul suspectat ca se ocupă de comercializarea de etnobotanice. Omul de afaceri este preşedintele PDL Târgu-Jiu şi a făcut parte din delegaţia care l-a însoţit pe premierul Emil Boc în China.

Magazinul Get High, suspectat de autorităţile locale că se ocupă de comercializarea de plante etnobotanice, funcţionează într-un spaţiu deţinut de omul de afaceri Nicolae Daviţoiu, preşedintele organizaţiei municipale a PD-L Târgu Jiu. Acesta a făcut parte şi din delagaţioa oamenilor de afaceri care l-au însoţit pe premierul Emil Boc în China. Nicolae Daviţoiu deţine mai multe spaţii comerciale în municipiul Târgu-Jiu, printre şi cel în care funcţionează magazinul de vise, situat în apropierea Spitalului Judeţean. Politicianul spune că nu a închiriat spaţiul societăţiii din Râmnicu Vâlcea, ci unui om de afaceri vâlcean, un anume Nelu Brânduşa, şi că nu avea idée ce o să se întâmple în spaţiul lui. Cu toate acestea. Nicolae Daviţoiu a încasat timp de aproape un an o chirie de 2000 de lei, în acte, pentru că practic pentru un spaţiu din zona resepctivă nu se percepe o chirie mai mică de 1000 de euro.  Acesta spune că pe 1 septembrie contractul expriră şi nu îl va mai prelungi: „Eu nu am închiriat la firma asta, ci la altcineva. Eu nu am contract cu ei. Eu am închiriat lui Nelu Brânduşa. Nu cred că avea legătură cu firma aceasta, pentru că are un alt profil de activitate. Nu m-am întâlnit niciodată cu ei. Nu-i cunosc. Nu am discutat niciodată cu ei. Chiria pe care o luam era de 2000 de lei cu tot cu TVA“.

image

La începutul acestui an, Poliţia Locală a închis magazinul Get High, pentru că nu deţinea autorizaţie de funcţionare. Ion Tudor, directorul Polţiei Locale, a declarat atunci că, prin acest magazin, se vindeau etnobotanice. Acesta a spus acum că spaţiul commercial s-a redeschis pentru că primăria a eliberat autorizaţie pentru vânzarea de plante medicinale.

Daviţoiu nu vrea să mai prelungească vabalibitatea contractului

Preşedintele PD-L Târgu-Jiu spune că, de la 1 septembrie, Magazinul Get High se va muta într-un alt spaţiu: „Pe 1 septembrie, contractul expiră şi se vor muta într-un alt spaţiu. Sub nicio formă nu le voi mai prelungi contractual. Am înţeles că şi-au găsit în altă parte, dar nu ştiu unde. I-am anunţat cu trei luni înainte, aşa cum se menţiona în contract de intenţia de a rezilia contractual ei. Eu nu am nicio legătură cu ei. Îşi găsesc repede în altă parte. Proprietarul nu răspunde de ceea ce se întâmplă acolo. Nu are nicio legătură cel care închiriază cu ceea se întâmplă acolo. Trebuie să-şi ia autorizaţiile necesare şi tot ceea ce trebuie. Cred că aşa se întâmplă peste tot“.
Politicianul şi omul de afaceri nu este de acord cu comercializarea de plante etnobotanice şi susţine că ar trebui dată o lege în acest sens: „Ar trebui interzisă comercializarea acestor plante. Ar trebui lăsat numai ceea ce este agreeat de Comunitatea Europeană şi să se interzică la general şi nu anumite plante. Cei care lucrează la Ministerul Sănătăţii ar trebui să-şi pună capul la contribuţie“.
Nicolae Daviţoiu a făcut parte din delegaţia de oameni de afaceri care l-au însoţit pe premierul Emil Boc în vizita făcută de curând în China. „Acolo te-ar condamna la moarte pentru aşa ceva“, spune Nicolae Daviţoiu.

Afaceri în domeniul alimentaţiei publice şi turismului

Nicolae Daviţoiu deţine Complexul turistic Jaleşul, situat în comuna Arcani, la aproximativ 15 kilometri de municipiul Târgu-Jiu. Complexul se află într-un cadru natural deosebit, un zăvoi pe unde trece râul Jaleş. De asemenea, omul de afaceri mai are în Târgu-Jiu un restaurant cu specific românesc situat în Parcul Central, în apropiere de Poarta Sărutului.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite