Dinamitare în Defileul Jiului, lângă Mănăstirea Lainici. Călugării au fost adăpostiţi în locuri sigure VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dinamitarea muntelui a avut loc lână Mănăstirea Lainici Sursa A.I.
Dinamitarea muntelui a avut loc lână Mănăstirea Lainici Sursa A.I.

O operaţiune specială de dinamitare în Defileul Jiului, a versantului de lângă Mănăstirea Lainici, a avut loc luni, 2 martie, pentru devierea DN 66, în vederea amenajării de locuri de parcare şi a unui scuar pentru o intersecţie cu sens giratoriu.

Lucrările se fac pentru DN 66, între Bumbeşti Jiu şi Petroşani. Materialul explozibil a fost introdus în găuri cu adâncimi cuprinse între 3,5 şi 5 metri, pentru ca bucăţile de rocă să nu se desprindă şi să ajungă până la mănăstire. Au fost luate măsuri suplimentare de protecţie, astfel încât personalul mănăstirii a fost adăpostit în locuri sigure. 

„Lucrarea se încadrează în lucrări de împuşcare cu risc deosebit pentru că în apropiere se află Mănăstirea Lainici, care se află sub limita de siguranţă a împuşcării. 

De aceea a trebuit să luăm o serie de măsuri ca această împuşcare să îndeplinească şi scopul, adică să derocheze roca, dar să şi protejeze mănăstirea de efectul aruncării rocilor, precum şi de efectul seismic generat de acest lucrări de împuşcare. 

Ca urmare, am limitat atât încărcătura pe gaură, cât şi încărcătura pe treaptă de întârziere. La fiecare împuşcare se vor împuşca între 2,5 şi 5 kilograme de exploziv pe treaptă de întârziere, astfel încât să asigură această protecţie. 

Suplimentar s-au efectuat o serie de foraje care reprezintă o barieră şi reduc din acest efect al undei generate de către explozie. 

Rezultatele au fost foarte bune, în sensul că se încadrează în limitele admise, astfel încât unda să nu afecteze mănăstirea“, a explicat Silviu Becuţ, specialistul care monitorizează operaţiunea. 

Trei explozii pe Defileul Jiului 

Intervenţia se face pe o lungime de aproximativ 200 de metri din versantul muntelui. „Pe acest tronson se deviază drumul pe o distanţă de aproximativ 180 de metri şi am executat o derocare cu materiale explozive într-o strâncă, granit. Derocarea se face cu foraje verticale. Înălţimea lor este între 3,5 metri şi şapte metri. Lungimea frontului este de 60 de metri şi lăţimea medie de nouă metri. Pentru a proteja monumentul istoric, Mănăstirea Lainici, am luat decizia de a se face trei împuşcări succesive“, a spus Doru Achim, reprezentantul firmei care efectuează operaţiunea de dinamitare a rocii. 

defileul jiului dinamitare

Sursa A.I.

Vă mai recomandăm să citiţi

Statul român îl descoperă pe Brâncuşi şi revendică drepturi de autor

Femeie luată cu forţa într-un autoturism de către fostul concubin

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite