Construcţia noului stadion de patru stele de la Târgu Jiu nu poate începe. Primăria nu a eliberat autorizaţia de construcţie
0Societăţile ACI Cluj şi Con-A Sibiu care vor construi noul stadion de la Târgu Jiu nu au obţinut încă autorizaţie de construcţie de la Primăria Târgu Jiu şi nu pot să înceapă lucrările, cu toate că procesul de demolare se apropie de final.
Primarul municipiului Târgu-Jiu, Florin Cârciumaru, a spus că lucrările de demolare vor fi finalizate în această săptămână: „Imediat după încheierea procesului de demolare, firma care se ocupă de executarea stadionului trebuie să obţină autorizaţia de construcţie şi să înceapă lucrările de construcţie a noului stadion. Avem încredere că stadionul va fi finalizat în graficul stabilit“.
Nocturna va fi scoasă din nou la vânzare
Materialele recuperate în urma demolării stadionului vor fi valorificate de Primăria Târgu-Jiu, fie prin vânzare, fie prin folosirea la alte lucrări. „Am recuperat şi recuperăm în continuare tot ce se poate. Toate materiile sunt depozitate în magaziile noastre, sub pază, după care se va trece la valorificare. Ne interesează să vindem, în primul rând, nocturna, dar şi restul componentelor. Mai sunt o serie de materiale rezultate în urma demolării pe care le vom folosi la o serie de lucrări“, a precizat primarul Florin Cârciumaru.
Noul stadion trebuie să fie gata în 18 luni
Noua arenă de la Târgu-Jiu trebuie să fie gata, conform contractului, în cel mult 18 luni. Noul stadion va avea patru stele. „Totul va fi modern, vom avea un stadion performant care va putea găzdui fără probleme meciuri în cupele europene”, a mai spus Florin Cârciumaru. La cererea autorităţilor locale au fost făcute mai multe modificări la proiectul noului stadion. Astfel, corpul administrativ şi hotelul şi-au schimbat locaţia, iar în noul proiect au apărut şi peluzele.