Bătrân găsit înecat în râul Jiu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un bătrân, în vârstă de 76 de ani, din localitatea Bumbeşti Jiu, judeţul Gorj, a fost găsit înecat, ieri, în râul Jiu

Un bărbat a sesizat poliţia cu privire la faptul că tatăl său vitreg  a plecat voluntar de la domiciliu şi nu a mai revenit.

„Cu ocazia verificărilor efectuate de poliţişti, în zona podului de peste râul Jiu, la aproximativ 800 metri faţă de acesta, în avalul râului, a fost identificat cadavrul unui bărbat, de 76 de ani, din oraşul Bumbeşti Jiu.

A fost solicitat sprijinul lucrătorilor ISU Gorj, în vederea scoaterii la mal a acestuia“, a spus Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Gorj.

Cadavrul a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Gorj în vederea efectuării necropsiei şi stabilirea cauzei morţii.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul savârşirii infracţiunii de ucidere din culpa.

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite