Acuzaţiile pentru care primarul comunei Vladimir a fost reţinut. A plătit lucrări de construcţie a unui pod care erau realizate doar pe hârtie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Primarul comunei Vladimir este acuzat că a făcut decontări fictive de peste 250.000 de lei
Primarul comunei Vladimir este acuzat că a făcut decontări fictive de peste 250.000 de lei

Primarul comunei Vladimir, Ion Ianăşi (PNL), este acuzat de procurori că a aprobat efectuarea de plăţi pentru lucrări inexistente la construcţia unui pod.

Peste 250.000 de lei a plătit Primăria Vladimir, în luna noiembrie a anului trecut, pentru lucrările de construcţie la un pod din satul Andreeşti, care face legătura cu biserica din localitate. În realitate, lucrările au fost demarate în luna martie a acestui an. Fondurile au fost puse la dispoziţie de Ministerului Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene.

Primarul comunei Vladimir a fost reţinut marţi, iar ieri a fost prezentat Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj pentru a fi audiat. Aceeaşi măsură s-a luat şi împotriva dirigintelui de şantier. În urma audierilor de ieri, cei doi au fost lăsaţi în libertate şi vor fi cercetaţi sub control judiciar. 

Primarul Ion Ianăşi este acuzat de două fapte de abuz în serviciu, obţinere ilegală de fonduri şi fals intelectual. Dirigintele de şantier este urmărit penal pentru două fapte de complicitate de abuz în serviciu, complicitate la obţinere ilegală de fonduri şi trei infracţiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată. 

În dosarul penal mai sunt vizaţi de anchetă contabilul Primăriei Vladimir pentru abuz în serviciu, pentru că a aprobat la plată şi a aplicat viza de control financiar preventiv în legătură cu plăţile care s-au făcut şi administratorul societăţii comerciale Gatmat Prod, care a executat lucrările pentru acuzaţiile de complicitate la abuz în serviciu, complicitate la obţinerea ilegală de fonduri şi două infracţiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată.  

Acuzaţiile împotriva primarului 

Cristina Ciobanu, purtător de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, a prezentat acuzaţiile împotriva primarului: „În calitate de primar, cu ştiinţă, a dispus efectuarea plăţii unei facturi din data de 26 noiembrie 2018 în sumă de 268.758 de lei, reprezentând contravaloare servicii execuţie la obiectivul construire pod biserica Andreeşti, comuna Vladimire, deşi aceste servicii şi lucrări nu au fost executate în totalitate, cauzându-se un prejudiciu bugetului Ministerului Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor europene, în sumă de 256. 613 lei, în felul acesta fiind obţinut pentru altul un avantaj patrimonial injust. Mai este cercetat pentru abuz în serviciu pentru că a dispus cu ştiinţă, efectuarea plăţii unei alte facturi fiscale din 26 noiembrie 2018 în valoarea 14.123 lei, reprezentând valoarea servicii dirigenţie de şantier la acelaşi obiectiv, deşi aceste servicii nu au fost efectuate în realitate.(...) 

În calitate de primar, a prezentat Ministerului Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene documente şi date false privind executarea lucrărilor privind la acel obiectiv finanţat pentru primirea aprobărilor necesare acordării finanţării obţinute conform unui contract încheiat în luna decembrie 2017“.

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite