Acuzaţii grave lansate de un medic neurolog la adresa modului în care se face încadrarea în grad de handicap de către DGASPC Gorj
0
Medicul neurolog Mihaela Pungan a lansat o serie de acuzaţii grave la adresa modului în care se acordă gradele de handicap de către Serviciul şi Comisia de evaluare din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Drepturilor Copilului (DGASPC) Gorj.
Medicul susţine că bolnavii sunt puşi inutil pe drumuri de către Serviciul de evaluare din cadrul DGASPC Gorj, pentru că le solicită pacienţilor două referate medicale de la doi medici specialişti. Mihaela Pungan susţine că se încalcă legea:
„Dorim ca şi în judeţul nostru să se respecte legea în ceea ce priveşte întocmirea dosarului pentru persoanele care solicită expertizarea pentru încadrarea în handicap. De o perioadă bună de timp, în Ordinul Ministerului Muncii nr. 229/2012, art. 7 se stipulează exact actele care trebuie duse la comisia de la Serviciul de evaluare complexă a persoanelor cu handicap. La aliniatul 1 scrie referat medical de la medicul specialist curant privind starea actuală a bolii, iar pacienţilor li se impune apriori, din start, două referate de la doi medici specialişti diferiţi. Chiar două sau mai multe. Dacă pacienţii vin cu două referate de la spitalul Târgu Cărbuneşti, Rovinari, Motru sau Bumbeşti Jiu nu sunt bune. Li se mai cere încă unul din Târgu Jiu, dar cu adresă de la Policlinica Spitalului Judeţean de la doctorul x sau y.
Am fost pusă în situaţia ca aparţinătorii persoanelor cu handicap să-mi spună că au auzit-o pe doctorul Ana Ciotor (n.r. - medic în cadrul comisie) să nu se ducă la doctorul Pungan şi să meargă la doctorul x sau y. În lege spune foarte clar: referat medical. Am sunat colegii de peste tot din ţară şi spun că nu au auzit aşa ceva. La articolul 7 din acelaşi ordin se menţionează că, dacă este nevoie de documente paraclinice, însemnând tomografii, analize de laborator se pot solicita suplimentar, dar nu apriori două referate. Ce se întâmplă dacă sunt date referatele diferit. Bolnavul este trimis la al treilea, la al patrulea medic?“.
„A fost deschisă o anchetă penală“
Medicul neurolog susţine că s-a deschis o anchetă penală în urma unor plângeri depuse de către pacienţi:
„Abuz şi trafic de influenţă. A fost deschisă o anchetă penală. Am trimis sesizări la DGASPC şi mi s-a răspuns că faptele sesizate nu s-au constatat. Eu am declaraţiile pacienţilor în care se spune ceea ce s-a întâmplat“.
Mihaela Pungan susţine că doar Comisia de evaluare are dreptul de a mai solicita alte documente, dar în cazuri excepţionale: „Când intră în comisia de evaluare aceasta ar avea dreptul să ceară, dacă referatul nu este justificat, al doilea referat. Am pacient de 37 de ani, peste care a dat tractorul şi i-a fracturat coloana vertebrală. Omul acesta a avut handicap nerevizuibil, pentru că boala lui nu se mai vindecă. Din anul 2015 în revizuiesc din nou şi i s-au cerut două referate. A adus două de la Târgu Cărbuneşti, dar nu au fost bune, că medicii de la Târgu Cărbuneşti nu sunt specialişti, sunt felceri, şi trebuie să vină la Târgu Jiu. în plus, omul acesta a primit să facă RMN sau CT de cap pe care trebuie să le facă pe banii lui, în condiţiile în care suferă de o afecţiune cronică neevolutivă. Aşa ceva nu este posibil“.
Ce declară DGASPC Gorj

Maria Ghegu, şef Serviciului de Evaluare Complexă a Persoanelor Adulte cu Handicap din cadrul DGASPC Gorj, a declarat că s-a deschis o anchetă internă şi s-a stabilit că nu a fost respins în vreun caz un referat întocmit de medicul Pungan şi că nu este o practică să se solicite două referate medicale:
„Nu a fost refuzată nicio spitalizare, referat medical, scrisoare medicală sau bilete medicale emise de doamna doctor Pungan. (...) Sunt foarte referate întocmite de d-na Pungan. În urma afirmaţiilor făcute de dumneaei a fost întocmită o echipă de cercetare la nivelul DGASPC şi s-a solicitat Serviciului nostru să punem la dispoziţie 200 de dosare luate aleatoriu de calculator şi s-a stabilit că ponderea este destul de echilibrată, în speţă d-na doctor se situează la 30%, iar ceilalţi medici la fel. (...)
Referitor la solicitarea a două referate medicale, acestea sunt cerut doar în anumite cazuri, în speţă la prima evaluare şi în următoarele situaţii: pe partea de neurologie, atunci când există discrepanţe în documentaţia prezentată de pacient şi examenul obiectiv al medicului evaluator; când aparţinătorul se prezintă cu referatul sau referatele deja întocmite, iar între data evaluării şi cea a programării există un interval de o lună sau două luni se solicită un alt referat cât mai aproape de data evaluării care să prezinte starea obiectivă a pacientului la momentul dat. Aceste cazuri sunt foarte frecvente.
Oamenii vin, de obicei, cu examinările medicale şi referatele medicale de la medicii la care au fost internaţi. Sunt multe cazuri stipulate de lege în care se poate solicita un al doilea referat. (...) În Ordinul nr. 2298 se specifică foarte clar la articolul 7 în ce constă procedura de evaluare şi care sunt specialiştii care trebuie să evalueze bolnavul, iar la ultimul punct spune clar că specialiştii serviciului de evaluare, implicit Comisia de evaluare de la demararea procedurii de încadrare în grad de handicap şi chiar în ziua evaluării propriu-zise, medicul evaluator sau comisia de evaluare sau specialişiii serviciului pot solicita investigaţii paraclinice ce pot confirmna sau infirma acurateţea încadrării în grad de handicap“.