Viorel Moldovan trage un semnal de alarmă, după înfrângerea în faţa lui FC Botoşani, scor 0-1

0
Publicat:
Ultima actualizare:
viorel moldovan

FC Botoşani este pe locul 5, cu 36 de puncte, la fel ca Mediaş, în timp ce Chindia e pe loc de baraj, cu 21 de puncte. După înfrângerea la limită în faţa lui FC Botoşani, antrenorul Chindiei a avut o reacţie dură faţă de elevii săi.

"Se pare că suntem o echipă de meciuri amicale şi de antrenament. Nu înţeleg de ce această teamă vizavi de exprimarea noastră, mai ales pe fază ofensivă. Dacă din punct de vedere defensiv putem să spunem că am stat destul de bine, am lăsat totuşi prea mult iniţiativa adversarului, care a venit peste noi în anumite momente. 

E păcat. Ţinând cont de aspectul meciului, mă mulţumeam şi cu acel punct. Era foarte important pentru noi, orice puncte este important. Sincer, aşteptam mai multă iniţiativă din partea băieţilor pe partea ofensivă. Din moment ce ajungi în playout, se diminuează punctele, vom vedea ce va fi. Într-adevăr, trebuie să ne îmbunătăţim jocul şi să arătăm altfel la celelalte meciuri care vor urma. Aş aştepta mai mulţi jucători, nu numai ce am reuşit să aducem. Şi noi încercăm să aducem în funcţie de potenţialul nostru, dar vă daţi seama că tot timpul e loc de mai bine. ", a declarat antrenorul Chindiei Târgovişte la finalul partidei.  

Chindia nu s-a putut baza pe Aioanei, iar acest aspect i-a dat planurile peste cap lui Viorel Moldovan: "Se pare că s-a văzut. A trebuit să încep cu doi underi în teren, pe Şerban l-am sacrificat şi l-am schimbat după vreo 35 de minute... în poartă, Dinu a fost destul de ezitant... ce pot să spun? nu avem timp de plâns, trebuie să reacţionăm şi să vedem ce vom obţine de la celelalte jocuri", a precizat Viorel Moldovan la Telekom Sport.

FC Botoşani a învins-o pe Chindia Târgovişte cu scorul de 1-0 (0-0). Unicul gol al partidei a fost reuşit de croatul Marko Dugandzic (89), după o pasă de peste 40 de metri a lui Jonathan Rodriguez. Dugandzic a marcat la meciul său de debut pentru Botoşani.

Echipa antrenată de Marius Croitoru a obţinut o victorie meritată, la capătul unui meci dominat de la un capăt la altul. Oaspeţii au avut două bare, prin Stefan Askovski (42) şi Darius Haruţ (45+1), din lovitură liberă, dar şi un gol anulat eronat, marcat de Dugandzic.

Chindia, care a câştigat în tur cu 3-0, a avut şi ea o bară, prin Cristian Neguţ (77). FC Botoşani e neînvinsă de patru etape, în care are trei victorii şi un egal. Chindia e fără victorie de trei meciuri, în care are un egal şi două eşecuri.

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite