VIDEO Salvamontiştii şi jandarmii le recomandă turiştilor să nu urce în zona Padina cu maşinile neechipate de iarnă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Este încă în vigoare codul galben de zăpadă şi viscol emis de meteorologi pentru 24 de judeţe, rafalele de vânt urmând să ajungă până la 90 de kilometri la oră
Este încă în vigoare codul galben de zăpadă şi viscol emis de meteorologi pentru 24 de judeţe, rafalele de vânt urmând să ajungă până la 90 de kilometri la oră

Autorităţile îi avertizează pe şoferi să circule cu atenţie sporită pe drumul care duce spre zona înaltă a Bucegilor dâmboviţeni. A nins noaptea trecută, iar utilajele intervin deja de câteva ore pentru a degaja zăpada.

Zăpada are, pe alocuri, peste un metru grosime, iar aventurarea cu maşini mici şi, mai ales, fără echipare de iarnă, se poate termina prost atât pentru şoferi cât şi pentru pasageri.

Este încă în vigoare codul galben de zăpadă şi viscol emis de meteorologi pentru 24 de judeţe, rafalele de vânt urmând să ajungă până la 90 de kilometri la oră. Salvamontiştii şi Jandarmii sunt în alertă de când este în vigoare atenţionarea meteo. 

Ei le recomandă turiştilor să nu urce în zona Padina fără maşini echipe de iarnă cu cauciuri speciale, lanţuri, lopată şi sare cu nisip. Trebuie să ştiţi că una dintre căile de acces către Padina, Dj 713 este închis circulaţiei din cauza pericolului produceriii de avalanşe. Cealaltă arteră, DJ 714 este deszăpezită pe un singur fir.

„Până zănoaga drumul e bun, dar mai sus este viscol puternic. Utilajele circulă deja şi deszăpezesc drumul. S-au mai aşternut vreo 20 de centimetri de aseară până astăzi. Sper să nu avem probleme”, ne-a spus Doru Deaconescu, şeful Salvamont Dâmboviţa.

Vizate de codul galben de zăpadă şi viscol este zona montană a judeţelor Suceava, Bistriţa-Năsăud, Neamţ, Harghita, Mureş, Braşov, Covasna, Prahova, Dâmboviţa, Argeş, Vâlcea, Mehedinţi, Gorj, Sibiu, Alba, Cluj, Bihor, Arad, Timiş, Caraş-Severin, Hunedoara , Bacău, Vrancea şi Buzău.

Meteorologii au anunţat ninsori importante cantitativ, strat consistent de zăpadă şi viscol în zona montană. Vântul va avea intensificări, cu viteze mai mari la altitudini de peste 1.500 de metri, unde temporar rafalele vor depăşi 80 -90 de kilometri la oră.

În majoritatea regiunilor, temporar vor fi precipitaţii şi local se vor acumula cantităţi cuprinse între 10 şi 20 l/mp. La munte, în Transilvania, în jumătatea de nord a Moldovei şi în Maramureş vor fi mai ales ninsori şi lapoviţă şi se va depune strat de zăpadă. 

În Banat precipitaţiile vor fi mixte, iar în Oltenia şi Muntenia vor predomina ploile până marţi seara, apoi vor fi mai ales ninsori.

Temporar vântul va avea intensificări în cea mai mare parte a ţării, cu viteze cuprinse în general între 45 şi 55 de kilometri la oră, dar mai ales la munte, în vestul şi sudul Olteniei şi în sud-vestul Munteniei, unde pe parcursul zilei de marţi rafalele vor fi în jurul a 60 - 70 de kilometri la oră.

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite