VIDEO Misterele Dâmboviţei: peşterile Ialomiţei, Răteiului şi Urşilor, galerii săpate-n vârf de munte şi zidite cu poveşti
0De cum intri în zona muntoasă a judeţului Dâmboviţa, peisajele spectaculoase şi neatinse, încă, atât de mult de mâna omului te poartă într-o lume de basm şi plină de aventură. Nu ai cum să te plictiseşti, mai cu seamă că în comuna Moroieni se află câteva dintre cele mai spectaculoase peşteri din România: Peştera Răteiului, Peştera Urşilor şi Peştera Ialomiţei.
Peştera Ialomiţei
Peştera Ialomiţei este de departe atracţia principală pentru cei care urcă în Munţii Bucegi şi vor să vadă şi peisajele ascunse de lumina soarelui. Peştera se află pe versantul drept al Cheilor Ialomiţei, în localitatea Moroeni, judeţul Dâmboviţa, pe Muntele Bătrâna, la circa 10 km de izvoarele râului Ialomiţa, la o altitudine de 1.530 m. Este amplasată la circa 100 metri în aval de morena frontală a Ialomiţei, la altitudinea absolută de 1.660 de metri.
Se desfăşoară pe un singur nivel pe o lungime de aproximativ 480 de metri, din care 400 de metri sunt accesibili turiştilor, până în punctul numit „la Altar” urmând în amonte o porţiune de încă 80 de metri, cu galerii şi săli. Diferenţa de nivel este de 60 de metri. Este străbătută de un pârâu şi are o desfăşurare mixtă, prezentând atât galerii cât şi săli.
Gura peşterii, în formă de semielipsă, se deschide pe o terasă orizontală, ce se găseşte la 18 metri deasupra fundului văii. Chiar la intrarea în Peşteră se află Mânăstirea Ialomiţei, ridicată în secolul al XVI-lea, ctitorită de voievodul Ţării Româneşti, Mihnea cel Rău. Mănăstirea a ars de mai multe ori până acum şi a fost refăcută cu ajutorul monahilor şi al autorităţilor vremii.
Prima sală a peşterii poartă numele de Mihnea Vodă, având lungimea de 115 metri, lăţimea de 15 şi înălţimea de 10-25 de metri. Înainte de 1924, prin această grotă curgea Râul Peşterii. Astăzi, pârâul intră în subteran înainte de a ajunge la grotă şi se varsă mult mai jos, în Ialomiţa. Urmează galeria numită Pasaj cu lungimea de 20 de metri şi lăţimea între 1-8 metri. Sălile Decebal (în formă de dom, din care se deschid mai multe galerii) şi Sf. Maria sunt legate între ele şi au dimensiuni modeste. La Grota Sf. Maria se ajunge trecând peste un prag din bolovani mari şi umezi. Denumirea sălii vine de la asemănarea unei stalagmite cu statuia Fecioarei Maria.
Sala urşilor: "Ursus Spelacus Blum"
Cea mai mare cavitate din această peşteră o reprezintă Sala Urşilor. Aceasta este lipsită de apă şi are un sol bolovănos. La descoperirea ei au fost găsite numeroase oseminte şi chiar schelete întregi provenite de la ursul cavernelor, "Ursus Spelacus Blum", printre care unele la suprafaţă, ceea ce duce la presupunerea că, acum 10.000 de ani, aici au fost ultimele ascunzători ale urşilor cavernelor.
După o nouă galerie lungă de 40 m, urmează sala la Răspântie şi sala cu cele mai mari dimensiuni din toată peştera: Sala Urşilor sau Sala Mare având 72 metri lungime, 35 metri lăţime şi 25 metri înălţime.
Cum se ajunge la Peştera Ialomiţei
De la Babele se poate coborî cu telecabina sau pe poteca marcată la Peştera Ialomiţei, situată in Cheile Peşterii de pe Valea lalomiţei, la altitudinea de 1660 m. Peşera Ialomiţei poate fi vizitată până la încăperea Altarului, suprafaţa accesibilă turiştilor de 400 metri. Turiştii pot vizita peştera zilnic, între orele 08-11.00 şi 14.00-17.00. Intrarea costă 8 lei.
Mănăstirea Peştera Ialomiţei
La izvoarele Ialomiţei se nevoiau sihaştrii încă din secolul XV. Începând cu secolul XVI numărul lor s-a mărit, odată cu dezvoltarea vieţii isihaste în Arges, în Muscel şi la poalele munţilor Făgăraş. Mănăstirea Ialomiţei a fost ridicată în sec. al XVI chiar la intrarea în Pestera Ialomiţei, fiind ctitoria voievodului Ţării Româneşti Mihnea cel Rău. În adâncul peşterii, la aproximativ 200 metri se află o piatră, numită "Piatra Altarului", unde după tradiţie, sihaştrii săvârşeau cele sfinte. Construcţia din lemn de la intrare a ars în 1818 fiind reconstruită de preotul Gheorghe Ion Baltag şi ieromonahul Gherontie din Pietroşiţa. În jurul ei se aflau mai multe chilii în care se nevoiau cuvioşii calugări.
Peştera Răteiului
Peştera Răteiului (monument al naturii) este o arie protejată de interes naţional ce corespunde categoriei a III-a IUCN (rezervaţie naturală de tip speologic) situată în judeţul Dâmboviţa, pe teritoriul administrativ al comunei Moroeni. Peştera Răteiului se află pe Valea Rătei, în mijlocul munţilor Leaota, fiind amplasată la o altitudine destul de mare, la circa 1.080 de metri.
Turiştii pasionaţi de natură se pot aventura într-o excursie la cantonul Rătei din Munţii Leaota. Se ajunge la destinaţie mergând pe jos de la Moroieni, pe drumul care duce spre taberele şcolare, până se ajunge la o intersecţie unde apare în stânga drumul forestier spre Rătei. Odată ajunşi pe acest drum, începe să apară peisajul mirific al locului. Drumul trece pe lângă cascada Răteiului, care are o înălţime de 15 metri, iar apoi se intră în Cheile Răteiui, unde turiştii întâlnesc stânci împădurite frumos.
Atracţia principală a locului o reprezintă, cu siguranţă, peştera Rătei, care măsoară nu mai puţin de 7.000 de metri, una dintre cele mai lungi peşteri din această zonă a ţării . La prima vedere pare o grotă, însă peştera reprezintă raiul aventurierilor, având multe ramificaţii şi stânci cu forme interesante. Din păcate, în peşteră se intră numai cu aprobare şi însoţiţi de un ghid, fiind extrem de riscant pentru necunoscători. La ieşire din chei apare poiana unde se află cantonul Rătei, care este nefuncţional.
Rezervaţia naturală înclusă în Parcul Natural Bucegi a fost declarată arie protejată prin Legea Nr.5 din 6 martie 2000 (privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului naţional - Secţiunea a III-a - zone protejate) şi reprezintă o peşteră (cavernă săpată în calcare Jurasice) în abruptul văii Răteiului, constituită din mai multe galerii cotite (Galeria cu Gururi, Galeria Meandrelor, Galeria Nouă, Labirintul Mare) dispuse pe trei niveluri, ce prezintă o mare varietate de forme concreţionare (depuneri sedimentare de gipsuri, calcite şi aragonite).
Peştera Răteiului impresionează prin natura formaţiunilor calcaroase ce se regăsesc în interiorul său, fiind considerată de specialişti una dintre cele mai importante atracţii carstice în această privinţă. În interiorul Peşterii Răteiului putem admira stalagmite şi stalactite din calcit, gips sau aragonit, materiale care nu se regăsesc în cadrul unor alte formaţuni de acest gen. Dimensiunea peşterii este destul de mare, având o lungime de 7.224 de metri.
Peştera Răteiului este săpată în calcarele jurasice ale muntelui Lespezi în versantul stâng al pârâului Rătei – afluent al Ialomiţei la altitudinea de 1.080 de metri. Prima menţiune este făcută de Al. Orescu într-o lucrare din 1904, dar începe să fie cercetată abia în 1970. Se caracterizează prin abundente curgeri subterane în galerii meandrate şi schimbări repetate de drenaj pe liniile majore de fractură.
Este interesant de menţionat jocul "de v-aţi-ascunselea" al apelor pârâului Rătei. Acestea se pierd în amonte, apar în sifonul 5 al peşterii, parcurg Galeria în cascade pe un traseu inaccesibil pentru om, reapare în sifonul 3 după care întră în Galeria Braclazelor. Acet joc interesant îl realizează în roca calcaroasă şi alte pârâiaşe afluente ale Răteiului.
Peştera Răteiului este închisă putând fi vizitată cu aprobare specială.
Peştera Urşilor
Peştera Urşilor din versantul stâng al văii Tătarului a fost menţionată încă din 1911 de C. N. Ionescu. Peştera are două ramuri situate la distanţă de 40 de metri una de cealaltă, dar sunt considerate o unitate fiind asemănătoare (peştera nr. 1 în amonte şi peştera nr. 2 în aval).
Intrările în peşteră au fost colmatate de blocuri şi grohotiş calcaros pe care s-a depus un strat nu prea gros de sol vegetal. Această blocare a intrărilor aproape totală s-a produs probabil spre sfârşitul glaciaţiunii ultime, iar formaţiunea stalagmitică foarte groasă care a cuprins aproape întreaga suprafaţă a depozitelor de umplutură se datorează umidităţii crescute.
Datorită necesităţii studiului geologic detaliat a masivului Tătaru, în 1957 cercetătorii Secţiei de paleontologie a Institutului de speologie "Emil Racoviţă" au degajat intrările în peşteră.
Peştera a fost excavată în calcarul titanic al masivului Tătarului la o înălţime de 100 de metri. Intrarea este orientată spre sud-est în peştera nr. 1.
Interiorul este format din două coridoare care se separă încă de la intrare: unul de 88 de metri lungime, al doilea de 25 de metri unite între ele prin galerii.
Plaiul Domnesc
Situată la marginea localităţii Moroieni de la poalele Bucegilor este semnificativă prin calcarele recifale ale tithonicului. Aceste calcare se întâlnesc şi în rezervaţia Plaiul Hoţilor situată la est de şoseaua Sinaia – Moroieni - Târgovişte în muntele Păduchiosul. Calcarele recifale ale tithonicului din această rezervaţie sunt cunoscute şi sub numele de calcare Stramiberg (după numele localităţii din Cehoslovacia).
Fauna de fosile este formată din spargeri calcaroase, numeroşi corali, gasteropode, cefalopode, brahiopode, echinodirnie, dar remarcabilă este fauna de crustacee decapode din care au fost determinate peste 40 specii şi subspecii.
Speciile foarte rare, care prezintă interes deosebit pentru studiile de filogeneză sunt crustaceele amintite mai sus, Galaesneropsis Lectythocaris şi gasteropodul Protocypreatithonica primul ghioc apărut până în prezent numai în Sicilia.
Pe muntele Lespezi, la nord de punctul Claia de Piatră, se găseşte un mic petec de calcare calloviene de culoare cenuşiu-deschis subnoduloase şi cu accidente silicioase negre spre partea superioară a succesiunii straturilor, fiind cel mai bogat nivel stratigrafic din Carpaţi.
Dacă ai fost în locuri inedite de lângă o destinaţie similară din România şi vrei să ne povesteşti din amintirile tale sau vrei să ne sfătuieşti ce să mai vedem în acest loc al României, ne poţi scrie pe bucuresti@adevarul.ro, în secţiunea de comentarii sau pe pagina noastră de Facebook, 125 de locuri pentru care iubim România. Jurnal de vacanţă.
Recomadări pe aceeaşi temă
Se încarcă comentariile...
