VIDEO FOTO În creierii munţilor cu bolidul. Jandarmii stau la pândă să-i oprească pe şoferii care vor să intre cu maşina în Parcul Natural Bucegi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Un cuplu din Ploieşti a fost surprins de un de echipaj de jandarmi trecând de bariera de la Piatra Arsă şi urcând cu maşina prin locuri în care ai voie doar la pas
Un cuplu din Ploieşti a fost surprins de un de echipaj de jandarmi trecând de bariera de la Piatra Arsă şi urcând cu maşina prin locuri în care ai voie doar la pas

Nu îi mai sperie nici măcar amenzile de zeci de mii de lei. Turiştii mai comozi din fire şi care dispun şi de o maşină de teren “îşi permit” să calce iarba dintr-o rezervaţie naturală şi să urce până aproape de Crucea Caraimanului şi Babele. Jandarmii şi pădurarii încearcă să stopeze fenomenul prin marcaje rutiere, pânde şi mai ales amenzi usturătoare.

Până la 10.000 de lei. Atât riscă cei care se încumetă să treacă cu maşina de bariera de la Piatra Arsă, zonă protejată a Parcului Natural buceg.  Jandarmii montani şi reprezentanţii Parcului Natural Bucegi supraveghează intens zonă şi nu de puţine ori, suprind turişti care nu ţin cont de rezervaţie şi intră cu maşina până în creierii munţilor.

Un cuplu din Ploieşti a fost surprins de un de echipaj de jandarmi trecând de bariera de la Piatra Arsă şi urcând cu maşina prin locuri în care ai voie doar la pas.

“Vă rugăm să retrageţi maşina din zona cu iarbă. E parc natural, sunt anumite reguli care trebuie respectate”, le-au spus jandarmii, care, de data aceasta, i-au sancţionat doar cu un avertisment.

Cu masina la Piatra Arsa

Bariera opreşte  accesul maşinilor  spre Crucea de pe Caraiman, dar şi spre Babele şi Sfinxul. Chiar dacă în zonă există o barieră, şoferii găsesc o potecă pe care pot trece, mai ales dacă dispun de maşini 4x4.  Angajaţii Parcului Natural Bucegi au deja câteva amenzi şi vor continua “să apere” arealul natural de “şmecheri”.

“Constatam prezenţa multor maşini până la Babele şi chiar am avut neplăcuta surpriză să constatăm  prezenţa maşinilor până deasupra monumentului de la Cruce. Turiştii să înţeleagă faptul că de bună voie nu vor să respecte nişte reguli, atunci să le respecte de nevoie”,a  declarat Horia Iuncu, director Parcul Natural Bucegi.

Până în luna august au fost două bariere care opreau accesul maşinilor, însă una dintre ele a fost smulsă pur şi simplu din pământ. În weekend, atunci când urcă spre Babele sute de turişti, controalele sunt înteţite.

Video barieră: http://buceginatura2000.wordpress.com

“Jandarmii dâmboviţeni desfăşoară acţiuni comune cu lucrărotii aprcului natural Bucegi, în Platoul Padina, având inclusă în traseul de patrulare şi zona Piatra Arsă, pentru a-i descuraja pe şoferi să pătrundă în aria protejată, mai ales pe perioada weekendurilor”, a declarat cpt. Ciprian Vătăşelu, purtător de cuvânt IJJ Dâmboviţa.

“Trebuie amendaţi. E destul că am ajuns şi până aici cu maşina”, spun turiştii civilizaţi.

Cele mai mici amenzi sunt de 5.000 de lei, iar cele mai mare pot ajunge şi la 60.000 de lei pentru persoanele juridice.

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite