UNIFEST Începe distracţia pentru studenţii din România

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Festivalul dedicat studenţilor din România, Unifest, va avea loc între 12 şi 22 noiembrie, în 17 centre universitare din toată ţara, relatează edu-news.ro.  Evenimentul va  include manifestări culturale, educaţionale, sportive şi de divertisment.

Timp de zece zile, studenţii vor avea acces gratuit în muzee, la spectacolele de teatru şi operă, la concerte şi expoziţii şi în cinematografe.

Anul acesta, festivalul va avea loc la Bucureşti, Timişoara, Arad, Oradea, Baia Mare, Cluj-Napoca, Sibiu, Braşov, Târgu Mureş, Târgu Jiu, Craiova, Târgovişte, Piteşti, Ploieşti, Suceava, Iaşi şi Constanţa.

Organizatorii le promit studenţilor şi un campionat naţional de fotbal, precum şi un concurs de frumuseţe, „Miss Unifest", dar şi petreceri în cluburile studenţeşti. Ca în fiecare an, festivalul dedicat tinerilor se va încheia cu un concert.

Unifest a debutat în 2001 la Bucureşti şi, ulterior, a devenit un eveniment naţional. Festivalul este organizat de Uniunea Studenţilor din ­România.

Pentru a consulta ­calendarul evenimentelor din oraşul ­vostru, accesaţi pagina ­oficială a evenimentului, Unifest.ro. 779 de euro, iar ­perioada ­necesară pentru a plăti ­această datorie este ­estimată la 7,5 ani.

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite