Un tramvai numit dorinţă, diseară, la Tony Bulandra
0După mai bine de trei ani, la Teatrul Municipal din Târgovişte, se va juca, începând cu ora 19:00, spectacolul „Un tramvai numit dorinţă”, regizat de Suren Shahverdyan.
„Este vorba despre un text actual care tratează teme majore ale existenţei umane. Spectatorii vor fi pe scenă şi vor fi multe momente neobişnuite pentru ei”, spune regizorul armean, care crede că „oamenii vor aprecia spectacolul tocmai pentru că nu au avut ocazia să vadă piesa la teatru, ci doar filmul realizat după acest text”.
Preţul biletului: 10 lei. Elevii şi studenţii beneficiază de o reducere de 50%. Casa de bilete se va închide la ora 18:45.