Trei elevi români de clasa a VII-a au scris un cod care a fost rulat la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale

0
Publicat:
Ultima actualizare:
La acest „chalange” fără premii au participat mii de echipe din toate lumea, iar Agenţia Spaţială Europeană a selectat doar câteva aplicaţii pentru a le rula la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale.
La acest „chalange” fără premii au participat mii de echipe din toate lumea, iar Agenţia Spaţială Europeană a selectat doar câteva aplicaţii pentru a le rula la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale.

Trei elevi de clasa a VII-a au scris un cod pentru dispozitivul AstroPi aflat la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale, care a fost rulat în spaţiu. Mai exact, un progrămel conceput de adolescenţi a afişat parametrii specifici aerului şi un salut din România adresat astronauţilor.

Organizatorii - Agenţia Spaţială Europeană - şi-au propus ca prin AstroPi să popularize conceptul STEM - Science Technology Engineering and Math. Este un concept folosit destul de mult la nivel mondial pentru a promova ştiinţele în rândul tinerilor şi pentru a le dezvolta interesul pentru cele mai noi descoperii în domeniul ştiinţei şi tehnicii. 

Cu ajutorul programării, mici programatori din Târgovişte au reuşit să colecteze date precum temperatură, umiditate, proprietăţi ale câmpului magnetic, orientare, intensitatea câmpului gravitaţional şi să le stocheze. 

„Ei s-au gândit să dea posibilitatea tinerilor să se lege cumva de nişte lcururi care au legătură cu misiunile spaţiale, în cazul ăsta e vorba de activităţi care se pot derula pe Staţai Spaţială Internaţională, punându-i să programeze în limbajul Phython. În felul acesta popularizează şi ideea de programae în Phyethon şi dispozitivul ca atare, AstroPi, care să poată fi transformat în ceva care să fie folosit în cadrul acestui concurs”, a precizat prof. Gabriel State.

La acest „chalange” fără premii au participat mii de echipe din toate lumea, iar Agenţia Spaţială Europeană a selectat doar câteva aplicaţii pentru a le rula la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale.

„Satisfacţia mea este că un program scris de copiii aceştia a fost rulat pe Staţia Spaţială Internaţională. A fost încărcat de la sol pe acele kituri astroPi care au un sistem de afişare. S-au afişat nite mesaje şi un salut din România. Le prevăd un viitor strălucit în informatică acestor elevi. Ce-i drept, nu am fost singurii din România care au făcut treaba asta, dar e de lăudat”, a precizat profesorul de la Colegiul Naţional Ienăchiţă Văcărescu.

astroPi Ienachita

FOTO: Italian ESA Astronaut Paolo Nespoli with the Astro Pi units. Image credit ESA.

În ultimii ani, elevii român au o apetenţă tot mai mare faţă de concursurile de robotică sau de programare, de unde se întorc cu premii importante. 

„Copiii din România sunt foarte implicaţi în consurile de programare şi robotică. La concursurile internaţionale aţi văzut că obţinem foarte multe rezultate. Eu am înceracat să le arăt copiilor mei că materia pe care o studiem la şcoală are aplicaţii pe cele mai înalte domenii ale ştiinţei, tehnologiei şi pot ave acces prin aceste mici aplicaţii, la ştiinţa mare, la tehnologia de ultim moment. Au aflat că îşi pot folosi aceste cunoştinţe pentru a se lega de lucruri foarte mari, cum sunt acest misiune spaţiale. Eu mă străduiesc să particip la aceste concursuri să îi pasionez pe copii, să îi determin să studieze, să se implice şi să vadă că pot face nişte lucruri foarte interesante”, mai spune prof. Gabriel State.

Târgovişte

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite