Transport ecologic electric la Târgovişte şi în 8 comune limitrofe

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primăria Târgovişte pregăteşte un proiect revoluţionar pentru fosta Cetate de Scaun a Ţării Româneşti. Vorbim de un proiect în valoare totală de 25 de milioane de euro, care prevede achiziţionarea de maşini ecologice, ce vor fi alimentate din staţii speciale. De asemenea, se vor construi cel puţin trei autogări, care vor fi amplasate la punctele de intrare în Târgovişte.

În cadrul proiectului urmează să fie cooptate Consiliul Judeţean şi primăriile Aninoasa, Comişani, Dragomireşti, Răzvad, Şotânga, Ulmi, Văcăreşti, Lucieni.

Forul administrativ din cadrul Primăriei a decis că proiectul va fi realizat în asociere cu CJ Dâmboviţa, AITT, dar şi cu cele 8 locailtăţi învecinate.

„Cea mai mare sumă pe Axa 4 merge către prioritatea de investiţii numărul unu, «promovarea strategiilor de reducere a emisiilor de dioxid de carbon», iar asta înseamnă că viziunea pe care Uniunea Europeană o are pentru această perioadă de programare este îndreptată către această zonă. Aşadar, unul dintre proiectele importante pe care municipiul Târgovişte doreşte să-l implementeze se referă la cel care vizează îmbunătăţirea transportului public urban prin achiziţionarea de vehicule ecologice şi construirea infrastructurii necesare transportului electric, inclusiv staţii de alimentare a automobilelor electrice. Este un proiect cu o valoare estimată de 25 milioane de euro. El urmează să se implementeze nu numai la nivelul municipiului Târgovişte, ci şi la nivelul unei zone funcţionale urbane, aşa cum prevede Ghidul privind implementarea proiectelor pe această Axă, şi ne referim la un parteneriat între municipiul Târgovişte, ca lider de asociere, Consiliul Judeţean şi unităţile administrativ teritoriale Aninoasa, Comişani, Dragomireşti, Răzvad, Şotânga, Ulmi, Văcăreşti, Lucieni", a declarat primarul interimar al Târgoviştei, Cristian Stant 

Implementarea proiectelor se realizează pe baza unei Strategii Integrate de Dezvoltare Urbană, strategie care urmează să fie realizată la nivelul municipiului Târgovişte şi a acestei zone funcţionale şi care va schimba radical transportul public la nivelul municipiului Târgovişte şi al aşa zisei zone urbane, crede edilul. 

"Nu se va renunţa la parteneriatul cu AITT, va trebui să se facă proiectul în cadrul parteneriatului actual, pentru că existenţa unui operator de transport ca şi partener în cadrul asocierii reprezintă un avantaj. Cu siguranţă toţi care vor participa la asociere vor avea cofinanţări, asta se va stabili prin acordul de asociere care va fi întocmit. În momentul în care vom achiziţiona autovehicule ecologice electrice nu vom lăsa oraşul să arate la modul la care arată acum, cu actualele instalaţii şi linii electrice”, a mai spus Cristian Stan.

Târgovişte



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite