Târgoviştenii cu venituri mici pot cere, din această săptămână, ajutorul de încălzire
0Târgoviştenii cu venituri mici, de cel mult 615 lei, pot primi ajutor de la stat pentru încălzirea locuinţei. Cererile pentru gaze naturale, energie electrică, lemne sau cărbuni vor fi depuse la sediul Direcţiei de Asistenţă Socială (DAS) din Târgovişte, Calea Domnească nr. 216 şi la Cantina de Ajutor Social de pe strada Tudor Vladimirescu nr. 1.
Pentru obţinerea ajutorului pe luna în curs, cererile se depun până la 20 noiembrie, iar pentru restul sezonului până la 30 noiembrie. Ajutorul se acordă pentru un singur sistem de încălzire.
În timpul sezonului rece, persoanele singure şi familiie cu venituri mici au posibilitatea de a beneficia de ajutoare de stat pentru încălzirea locuinţei, conform legii. În acest sens, consumatorii vulnerabili trebuie să se adreseze primăriilor până la mijlocul lunii octombrie. Pentru a obţine ajutoarele, solicitanţii trebuie să îndeplinească anumite condiţii.
Persoanele singure şi familiile cu venituri mici care nu-şi permit să acopere în totalitate cheltuielile pentru încălzirea locuinţei (consumatori vulnerabili) pot cere de la stat ajutoare financiare, se arată în Ordonanţă de urgenţă a Guvernului nr. 70/2011 privind măsurile de protecţie socială în perioada sezonului rece.
Ajutoarele sunt date anual în sezonul rece, adică în perioada de cinci luni cuprinsă între 1 noiembrie şi 31 martie.

Ce acte sunt necesare pentru obţinerea ajutoarelor de încălzire
Ajutoarele pentru încălzirea locuinţei sunt acordate pe baza unei cereri şi a unei declaraţii pe propria răspundere referitoare la componentă familiei, veniturile acesteia şi bunurile deţinute, este precizat în OUG nr. 70/2011. Totuşi, primarii solicită şi prezentarea anumitor acte doveditoare.
"În vederea stabilirii dreptului, primarii solicită acte doveditoare care atestă componentă familiei şi veniturile realizate de membrii acesteia, precum şi acte doveditoare privind locuinţa sau bunurile deţinute de aceştia, inclusiv în alte unităţi administrativ-teritoriale", dispune actul normativ.
Actele trebuie depuse -- individual sau prin intermediul asociaţiilor de proprietari/locatari -- la primăria localităţii în a cărei rază teritorială se găseşte locuinţa solicitanţilor. Stabilirea dreptului la ajutoarele pentru încălzirea locuinţei se face prin dispoziţie a primarului.