Târgovişte: Atenţie, ne cad blocurile în cap!
0Târgoviştenii au un nou motiv de panică. În câteva zone din oraş ei trebuie să se ferească de blocuri. Cărămizile de pe faţade dar şi ţiglele de pe acoperiş se desprind şi la cea mai slabă adiere a vântului. Pentru a evita accidentele, locuitorii au pus afişe de avertizare.
Atenţie! Pericol de accident! Cade ţiglă! Asta pot citi târgoviştenii pe câteva dintre blocurile din micro 5, 3 şi 9. Datorită vârstei înaintate a construcţiilor şi a vântului puternic, din când în când ţigla de pe acoperişuri se desprinde iar cărămizile ce îmbracă faţada cad pe marginea trotuarelor, devenind adevărate proiectile.

Era să mor acum două zile
Cu câteva zile în urmă, un student de 21 ani mergea grăbit spre un magazin din micro 3. S-a oprit preţ de câteva secunde să îşi lege şiretul. Norocul a fost de partea lui pentru că, la numai câţiva centrimetri a căzut o cărămidă de la etaj. Aceasta s-a spart chiar sub ochii băiatului.
„Am rămas mască. Nu-mi venea să cred. Am avut cel mai mare noroc. Dacă nu m-aş fi oprit, sigur mi-ar fi căzut în cap. Când s-a spart, câteva bucăţi din cărămidă m-au lovit la picioare şi la cot, dar nu a fost nimic grav” spune Marcel, studentul norocos.
Primăria nu are nicio vină
Cei mai mulţi târgovişteni pun situaţia blocurilor în seama primăriei. „Să facă domnule ceva cu blocurile. Să le repare, să nu ne mai cadă în cap pietre şi bucăţi de acoperiş” spune Maria Popescu, o pensionară de 69 de ani, locatară într-un bloc proaspăt renovat.
„Noi am plătit ca să ne izolăm blocul şi să îl vopsim, dar al nostru era bun. Astea, care sunt în degradare, să le repare primăria, pe banii ei” spune Ionel Teodor, un mecanic de 43 de ani din micro 3. Primăria Târgovişte nu are nicio implicare în subiectul blocurilor periculoase.
„Asociaţia de proprietari trebuie să îşi repare clădirea. În şedinţa de Consiliu Local se hotărăşte dacă pimăria contribuie la costul lucrărilor şi cu ce sumă” spune Bertha Colea, purtătorul de cuvânt al instituţiei.

Preşedinţii de asociaţii nu ştiu ce să facă
„Ne confruntăm cu problema asta încă din toamna anului trecut. Nu ştim ce trebuie să facem. Cineva de la noi din bloc, cu cunoştinţe pe la palat, ne-a zis să aşteptăm că vor veni cei de la primărie să repare. Am aflat de curând că noi trebuie să reparăm. Până vom strânge banii şi vom afla ce face şi primăria, am scris noi pe bloc că e pericol de accidente şi am sfătuit lumea să nu circule prea aproape” spune unul dintre preşedinţii unei asociaţii de proprietari din micro 5.
Până acum nu s-au înregistrat victime
Serviciul de Ambulanţă din Târgovişte şi Secţia de Primiri Urgenţe a spitalului din oraş nu au înregistrat până acum niciun caz de vătămare datorită cărămizilor şi ţiglelor desprinse de pe blocurile în cauză. Întrebarea este: cât timp vor mai avea târgoviştenii noroc?