Rezultate Evaluare Naţională 2016 Dâmboviţa. Procent crescut în judeţ, în urma recorectării lucrărilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Rezultate Evaluare Naţională 2016. Ministerul Educaţiei a anunţat marţi, 5 iulie, rezultatele finale la Capacitate 2016. Notele sunt afişate pe site-ul edu.ro şi la avizierele instituţiilor de învăţământ. Astfel, procentul de promovabilitate din Dâmboviţa a crescut de la 71,33, la 71,38%.

UPDATE: "Am crescut cu 5 sutimi. S-au îmbunătăţit foarte multe note, dar nu s-a schimbat foarte mult procentul de promovabilitate. Au crescut notele în special la limba română. Şcolile au cam afiaşt peste tot notele după rezolvarea contestaţiior. Avem, după rezolvarea contestaţiilor, un procent de 71,38% faţă de 71,33%", a declarat prof. Sorin Ion, inspectorul general al ISJ Dâmboviţa.

Câţiva elevi care au luat sub 5 au reuşit, în urma contestaţiilor, să fie admişi. O elevă din Pucioasa, însă, care iniţial luase media de 9,35 a luat 10 în urma contestaţiilor.

Rezultatele obţinute la Evaluarea Naţională de şcolile din Dâmboviţa sunt net mai bune faţă de anul trecut. ISJ Dâmboviţa a reuşit să urce 12 poziţii în clasamentul naţional. Dacă anul trecut erau pe 39 din 42, acum se află pe 27 din 42. 

Puteţi consulta notele după contestaţii AICI.

În total 4290 de elevi din judeţul Dâmboviţa au susţinut Evaluarea Naţională în intervalul 27-29 iunie. După afişarea notelor, vineri, 1 iulie, 286 de elevi din judeţul Dâmboviţa au depus contestaţii, din care 165 la română şi 121 la matematică.

Tezele elevilor nemulţumiţi de notele primite vineri, 1 iulie, au fost recorectate în intervalul 2-4 iulie. 

Ulterior afişării rezultatelor finale, pe 5 iulie, elevii şi părinţii trebuie să completeze, în perioada 8-12 iulie, fişele de înscriere la liceu, urmând ca pe 19 iulie să se facă repartizarea computerizată şi pe 20 iulie să se afişeze rezultatele, potrivit calendarului Ministerului Educaţiei. 

CALENDAR EVALUARE NAŢIONALĂ 2016

27 iunie 2016 - Limba şi literatură română - proba scrisă

28 iunie 2016 - Limba şi literatură maternă - proba scrisă

29 iunie 2016 - Matematică - proba scrisă

1 iulie 2016 - Afişarea rezultatelor (până la ora 16:00)

1 iulie 2016 - Depunerea contestaţiilor (orele 16:00 - 20:00)

2 - 4 iulie - 2016 Rezolvarea contestaţiilor

5 iulie 2016 - Afişarea rezultatelor finale după contestaţii
8-12 iulie 2016 – Completarea fişelor de înscriere la liceu

Târgovişte

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite