Razie a poliţiştilor printre comercianţii de la Târgul de Mărţişoare. Bijuterii şi flori confiscate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
control martisoare tgv

Poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice au organizat, vineri, o acţiune de amploare pe raza municipiului Târgovişte, pe linia verificării legalităţii actelor de comerţ cu articole artizanale specifice perioadei: mărţişoare, flori şi bijuterii.

Potrivit IPJ Dâmboviţa, în cadrul acţiunii au fost verificaţi 39 de agenţi economici, iar pentru neregulile descoperite au fost aplicate 14 sancţiuni contravenţionale a căror valoare se ridică la 25.500 de lei. 

„Din totalul amenzilor, 12 au fost la Legea nr.12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite. De asemenea, au fost confiscate peste 88 de grame de bijuterii din aur, în valoare de 15.840 de lei, flori şi mărţişoare, în cuantum de 3.070 de lei şi 305 lei, numerar. Totodată, pe numele unui bărbat, reprezentantul unei societăţi comerciale, a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii unor fapte de evaziune fiscală întrucât, cu ocazia controlului, au fost descoperite evidente contabile duble privind activitatea societăţii, respectiv comercializarea de bijuterii din aur”, se arată într-un comunicat al IPJ Dâmboviţa.  

Urmează că prejudiciul să fie stabilit pe parcursul cercetărilor.

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite