Posibilă încălcare a legii la concursul de inspector general. Ministerul Educaţiei ar putea reevalua toţi candidaţii la din ţară
0
Concursul pentru entru postul de inspector general ar putea fi reluat, după ce Ministerul Educaţiei a primit un memoriu din partea unui candidat din Dâmboviţa, care a semnalat o posibilă încălcare a metodologiei.
Ministerul Educaţiei a organizat examenele pentru ocuparea funcţiilor de conducere din inspectoratele şcolare judeţene în perioada 11-20 martie 2015.
Prof. Luminia Preda, inspectorul general al Inspectoratului Şcolar Judeţean Dâmboviţa, care a candidat pentru un nou mandate, susţine că metologia a fost încălcată, prin scimbarea baremului de notare.
“Am trimis un memoriu la Minister prin care semnalez faptul că la proba de calculator, fiecare item din cei 10, care, potrivit metodologiei, este notat cu 0,85 de puncte, a fost punctat cu până la 0,85 de puncte de comisia de concurs, care a stabilit acest lucru de de comun acord. În felul acesa nu a fost respectată motodologia, adică un ordin de minitru, ceea ce înseamnă că acel examen e lovit de nulitate”, a declarant pentru “Adevărul”, prof. Lumiţa Preda, inspectorul general al IŞJ Dâmboviţa.

Încălcare a legii
„M-am retras după prima probă de calculator, când mi-am dat seama de nereguli şi m-am mai retras şi din comisia de concurs din care făcea parte. Dacă încerci să fixezi nişte oameni pe post încălcând legea, mie mi se pare anormal”, mai spus Preda.
“E părerea dumneaei”
Câştigătorul concursului de la Dâmboviţa, prof. Ion Sorin, spune că totul a decurs normal.
“E părerea dumneaei şi probabil că e şi a altora care au pierdut concursul. Din puntul meu de vedere, concursul a fost cât se poate de elegant şi cât se poate de în spiritul metodologiei. Fiecare poate să interprezeteze metodologia în sensul în care doreşte. După părerea mea, concursul a fost corect”, a spus Sorin Ion.

Sorin Ion, profesor de matematică, îi ia locul profesoarei Luminiţa Preda, care a ocupat această funcţie din luna mai 2012 şi până astăzi.
Ce spune metologia
La ART 1.punctul 3, lit. i, se arată că "fiecare item este punctat, conform fişei de evaluare prevăzute în anexa nr. 11, cu 0,85 puncte.
Ministerul Educaţiei ar trebui să dea un răspuns acelui memoriu trimis de prof. Luminiţa Preda în maxim 30 de zile.