Moreni. Creşte numărul copiilor care se îmbolnăvesc. Deocamdată nu se cunoaşte cauza

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În ultimele două zile, la Spitalul Municipal Moreni s-au mai prezentat alţi 8 copii cu vârste cuprinse între 3-16 ani, toţi elevi ai unităţilor de învăţământ din Municipiul Moreni, care au prezentat simptome de vărsături, greaţă şi dureri abdominale.

Astfel, ancheta epidemiologică deschisă de DSP Dâmboviţa a fost extinsă. 

"Considerăm că legătură între cazuri este dată de relaţiile de vecinătate sau rudenie(surori, verişoare, copii care locuiesc în aceeaşi curte, vecini de bloc). Precizăm că nu a fost identificat un aliment comun care să poată fi posibil incriminat în declanşarea acestui eveniment epidemiologic, sau un risc legat de consumul de apă. La controlul unităţilor de învăţământ s-a constatat că personalul de curăţenie nu cunoaşte şi nu respectă normele de igienă şi regulile de curăţenie şi dezinfecţie curentă. În toate unităţile verificate, grupurile sanitare nu dispun de materiale pentru igienă individuală a elevilor. Coproculturile recoltate la copiii internaţi în dată de 15.09.2016, au fost negative pentru Rotavirus, Shigella şi Salmonella.La copiii internaţi ulterior nu s-au mai putut preleva probe biologice. În cursul zilei de duminică, 18.09.2016, personalul DSP Dâmboviţa a efectuat dezinfecţia terminală în toate unităţile de învăţământ unde s-au înregistrat cazuri. De asemenea, au fost distribuite substanţe biocide tipul doi în fiecare unitate şcolară şi preşcolară, pentru efectuarea dezinfectiei curente", precizează DSP într-un comunicat de presă.

Două echipe formate din medic epidemiolog şi inspectori s-au deplasat din nou la Moreni pentru investigaţii suplimentare şi recoltarea de teste de sanitatie. 

"Ancheta epidemiologică este în desfăşurare, iar prin compartimentele de specialitate se monitorizează continuu evoluţia acestor cazuri. Precizăm că pacienţii au prezentat forme uşoare de boală, motiv pentru care, după tratamentul simptomatic nu s-a impus internarea", se mai arată în document.

PE ACEEAŞI TEMĂ:

Moreni. Anchetă epidemiologică în cazul celor 12 copii care s-au prezentat la spital în stare gravă

Moreni: 12 copii, de diferite vârste, au ajuns la spital cu simptome de toxiinfecţie alimentară

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite