Mechel Târgovişte are datorii către furnizori, care îi cer insolvenţa. Mechel Reparaţii este deja în insolvenţă!
0Problemele se ţin lanţ de cel mai mare combinat de oţeluri speciale din România. După ce conducerea a luat decizia trimiterii acasă a peste 1500 de muncitori, din cauza lipsei comenzilor, acum, furnizorii sunt marea problemă. Mechel Reparaţii urmează să fie vândută pentru că este deja în insolvenţă, iar avocaţii Mechel încearcă să scape basma curată şi la cererea de insolvenţă pentru combinatul mare!
Măsura este executorie!
Mai multe firme din ţară au cerut în instanţa insolvenţa oţelăriei pentru că nu şi-au primit banii pentru activitatea prestată. Una din subsidiarele combinatului, Mechel Reparaţii a intrat deja în insolvenţă, iar măsura este executorie. Insolvenţa a fost cerută de o firmă de alipinism ultilitar din Bucureşti, care are de recuperat peste 70.000 de lei.
“S-a dispus notificarea procedurii insolvenţei. De asemenea, au fost înştiinţaţi creditorii că pot să depună lista cu creanţele pe care le au împotriva debitoarei până la data de 26 noiembrie 2012. S-a fixat termene pentru verificarea acestor creanţ,e 27 decembrie. Pare să fie un lucru cert că Mechel are o anumită datorie la această societate, dar în actuala situaţie economică, este firesc ca mulţi agenţi comerciali să aibă de achitat creanţe unor furnizori”, a declarat jud. Gheorghe Popescu, purtător de cuvânt al Tribunalului Dâmboviţa.
Combinatul Mechel Târgovişte este chemat şi el în sala de judecată, după ce O firmă din Bacău, care produce produse pentru domeniul hidraulic, a cerut în luna august insolvenţa Mechel Târgovişte. Procesul urmează a se judeca pe 12 decembrie.
“Sunt diverse firme care au intentat procese societăţii. Din ce ştim noi nu sunt sume mari pentru nivelul combinatului, dar oamenii doresc să îşi recupereze datoriile”, a spus Gabriel Banu, lider sindicat Mechel.
"Ne dă afară cât de curând"
“Nu ştiu dacă oamenii au vreo vină în chestia asta, sau conducerea. Poate situaţia, poate criza, poate mai multe. Ne dă şi pe noi afară, cât de curând. Lucrez chiar la Mechel Reparaţii. E o situaţie cam dificilă pentru noi pentru că am pierdut nişte drepturi fundamentale: bonuri de masă, preme care se dădeau de ziua metalurgistului, de concediu”, ne-a povestit supărat unul dintre muncitori.
Combinatul siderurgic Mechel Târgovişte (COS) a înregistrat în primele nouă luni o cifră de afaceri în scădere cu aproape 10%, la 773,2 milioane lei (174,4 milioane euro), şi pierderi de 78 milioane lei (17,6 milioane euro), cu 12,6% sub cele din perioada similară a anului trecut.