Inspecţia Muncii lansează aplicaţia mobilă denumită „Inspectia Muncii”
0Inspecţia Muncii lansează aplicaţia mobilă denumită „Inspectia Muncii”, ca instrument de lucru util angajatorilor care folosesc zilieri în activitatea pe care o desfăşoară.
Ca urmare a înfiinţării, începând cu data de 20 decembrie 2019, a Registrului electronic de evidenţă a zilierilor, ca modalitate de transmitere a datelor privind evidenţa zilierilor, Inspecţia Muncii pune la dispoziţia beneficiarilor o aplicaţie mobilă, care va putea fi utilizată de către toţi angajatorii care folosesc ca forţă de muncă zilieri, în conformitate cu prevederile Legii nr. 52/2011 privind exercitarea unor activităţi cu caracter ocazional desfăşurate de zilieri, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
„Precizăm că beneficiarul/utilizatorul are obligaţia să înfiinţeze, să completeze şi să transmită Registrul electronic de evidenţă a zilierilor conform metodologiei şi modelului ce urmează a fi stabilite în termenul legal prevăzut de 60 de zile, prin ordinul ministrului muncii şi protecţiei sociale, să înregistreze, în Registrul electronic de evidenţă a zilierilor, toţi zilierii cu care exercită activităţi cu caracter ocazional, să transmită registrul electronic, zilnic, înainte de începerea activităţii de către fiecare persoană care urmează să se afle într-un raport de muncă cu beneficiarul”, se arată într-un comunicat al ITM Dâmboviţa.
Toate informaţiile necesare unui utilizator al aplicaţiei mobile „Inspectia Muncii” se vor putea obţine accesând site-ul Inspecţiei Muncii, www.inspectiamuncii.ro.
„Recomandăm tuturor utilizatorilor acestei aplicaţii să parcurgă, în întregime, Manualul de utilizare precum şi Termenii şi Condiţiile de utilizare a aplicaţiei. Inspectia Muncii este o aplicaţie modernă, uşor de utilizat, care vine în sprijinul angajatorilor şi va reprezenta singura modalitate legală de înregistrare a activităţilor prestate de zilieri, fiind atât în avantajul angajatorului, cât şi al lucrătorului, ambii beneficiind, astfel, de protecţia legii. Totodată, ţin să mulţumesc public echipei de lucru care, prin mult efort şi tenacitate, a făcut posibilă realizarea acestei prime aplicaţii mobile din administraţia publică centrală”, a precizat Dantes Nicolae Bratu, inspector general de stat.