În Târgovişte, durerile de dinţi se tratează doar ziua şi cu programare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În municipiu, nu există nici măcar un cabinet stomatologic care să asigure serviciu de permanenţă. La Unitatea de Primiri Urgenţe din cadrul Spitalului Judeţean, suferinzii sunt îndrumaţi să ia drumul Bucureştiului.

Târgoviştenii care au probleme stomatologice apărute spontan şi sunt chinuiţi de dureri sau abcese dentare află cu părere de rău că în timpul nopţii şi la sfârşit de săptămână nimeni nu le acordă consultaţii. Oamenii nu au decât să se trateze singuri, să rabde sau, dacă îi ţine punga, să se deplaseze la Bucureşti, Ploieşti ori Piteşti, unde există cabinete stomatologice de urgenţă.

Reclama-i una, realitatea alta

În Târgovişte, chiar dacă funcţionează zeci de cabinete stomatologice, multe dotate ca la carte, lipseşte serviciul de permanenţă. Ba, mai mult, spun suferinzii, nici ziua, dacă te apucă durerile de dinţi, nu ai mari şanse să ajungi pe scaunul dentistului. “Într-o zi, am avut dureri mari. Am făcut un abces puternic. Am umblat toată ziua prin oraş. Unde mergeam, eram refuzat. Ieşea asistenta şi îmi spunea că trebuie să mă programez, că doctorul are pacienţii săi. Nimeni nu a vrut să mă vadă imediat”, ne-a spus un târgoviştean. În oraş există o policlinică de stat cu profil stomatologie, la Dealu Mare, dar programul se limitează la ora 20.00, iar sâmbăta şi duminica este închis. “Nemaisuportând durerile, am mers la Spitalul Judeţean, la Camera de Gardă. Aveam toată faţa umflată. Mi-au spus că nu au ce să-mi facă, întrucât nu există Urgenţe Stomatologice. Mi s-a recomandat să merg la Bucureşti”, afirmă Ion Constantina din Târgovişte. Pe internet, situaţia este cu totul alta. Sunt prezentate o mulţime de cabinete stomatologice. Reclamă ca la carte. Aparatură ultra-performantă, servicii ireproşabile şi program non-stop. Am sunat la mai multe numere de telefon luate de pe site-urile respective. Ni s-a răspuns că nu se asigură urgenţele. Dacă e totuşi grav, ni s-a recomandat să mergem la Spitalul Judeţean, la SecţiaChirurgie Maxilo-facială.

Intenţiile de bine, oprite din lipsă de bani şi spaţiu
Dr. Marin Niţoi, preşedintele Colegiului Medicilor Dentişti Dâmboviţa, ne-a declarat că s-a încercat înfiinţarea unui cabinet de permanenţă pe lângă Unitatea de Primiri Urgenţe de la Spitalul Judeţean, dar, din lipsă de spaţiu şi de fonduri, intenţia nu s-a materializat.  Directorul medical al Spitalului Judeţean, dr. Carmen Marcu, ne-a confirmat faptul că nu există spaţiu pentru deschiderea unui cabinet pentru urgenţele stomatologice şi nici nu au fost alocate fonduri. “Cred că ar trebui ca denţiştii să se organizeze după modelul farmaciştilor şi să creeze o gardă pe stomatologie, iar Casa de Asigurări de Sănătate să plătească pentru asemenea urgenţe”, spune dr. Carmen Marcu.

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite