FOTO VIDEO Transportorul blindat SAUR 2, produs la Moreni, testat de armata română

0
Publicat:
Ultima actualizare:
SAUR 2 are un standard de protecţie de 2b, iar TBT 8x8 ar putea ajunge la gradul 4 de protecţie
SAUR 2 are un standard de protecţie de 2b, iar TBT 8x8 ar putea ajunge la gradul 4 de protecţie

Transportorul blindat Saur 2, fabricat la Moreni este gata de a tranporta militari în tetrele de operaţiuni. Mai are nevoie doar de câteva teste de anduranţă pe care maiştrii de la Moreni le vor face la o unitate militară din Craiova. Blindatul are aparatură la bord de ultimă generaţie.

Blindatul a primit toate calificativele de siguranţă pentru militari, în ceea ce priveşte carcasa. Acum urmează o serie de teste care vor stabili cum se comportă în diverse situaţii de urgenţă. Următoarele două săptămâni vor fi decisive pentru industria militară a României, pentru că dacă SAUR 2 se va comporta bine, acesta ar putea intra în dotarea armatei române şi ulterior, vândut la export.

Este pentru prima oară când transportorul părăseşete incinta fabricii în care a fost creat. SAUR 2 are un motor de 360 de cai putere şi un rezervor de 400 de litri, ceea ce îi asigură o autonomie de 700 de kilometri. Are o capacitate de 12 persoane, cu tot cu şofer.

“Este un test pe care ni l-am dorit să îl facem împreună cu MAPN, aşa încât să tragem nişte concluzii, cu ce ar trebui să mai dotăm acest  transportor, aşa încât să răspundă cerinţelor  Ministerului . Are toate dotările necesare unor misiuni pe care armata română trebuie să le îndeplinească”, a declarat  Constantin Bucuroiu, preşedinte sindicat Automecanica Moreni.

  

Dan Tache, directorul general ROMARM, a declarat în urmă cu două zile, la o întâlnire la care a participat şi ministrul Apărării, Mircea Duşa, că cel puţin 50 de transportoare de la Moreni ar putea fi cumpărate de Ministerul Apărării.

SAUR 2 are un standard de protecţie de 2b, ceea ce nu e rău deloc. Automecanica Moreni pregăteşte însă ceva şi mai puternic. Vorbim de TBT 8x8. Acesta ajunge la un grad de protecţie de 4, concurând astfel de cu blindatele americane, care, de altfel, sunt mult mai scumpe.

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite