Drumarii şi CJ Dâmboviţa au dat-o la pace. Drumul din munte va fi deszăpezit

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Autoritatea judeţeană le recomandă turiştilor să nu urce la munte fără să se intereseze despre starea drumului.
Autoritatea judeţeană le recomandă turiştilor să nu urce la munte fără să se intereseze despre starea drumului.

Societatea de Lucrări Drumui şi Poduri (LDP) Dâmboviţa şi CJ Dâmboviţa au convenit asupra reluării lucrărilor de deszăpezire din Munţii Bucegi, pe DJ 714, după ce firma anunţase vineri, 1 februarie, că sistează activitatea din cauza pericolului avalanşelor.

„Ca urmare a analizelor şi discuţiilor comune ale conducerii Consiliului Judeţean Dâmboviţa (CJD) şi Instituţiei Prefectului judeţului Dâmboviţa, cu participarea reprezentanţilor Societăţii Comerciale Lucrări Drumuri şi Poduri Dâmboviţa SA (SC LDP), precum şi a altor factori implicaţi în gestionarea situaţiei create pe DJ 714 Glod – Sanatoriul Moroeni _ Bolboci –Padina –Peştera, societatea subordonată CJD a reluat activitatea de întreţinere şi deszăpezire pe traseul menţionat, începând de astăzi, 2 februarie 2019, ora 10.30, înţelegând, astfel, să respecte clauzele prevăzute în contractul de concesiune”, se arată într-un comunicat al CJ Dâmboviţa.

Autoritatea judeţeană le recomandă turiştilor să nu urce la munte fără să se intereseze despre starea drumului.

„Asigurăm beneficiarii că toate activităţile social-economice şi administrative, din zona Moroeni – Padina –Peştera, se pot desfăşura în condiţii corespunzătoare. Luând în considerare factorii de mediu ce au determinat încălzirea accentuată, după căderile abundente de zăpadă şi precipitaţii mixte, recomandăm  evitarea, pe cât posibil, a deplasării pe timp de viscol şi ninsoare, informarea de către participanţii la trafic, înainte de a pleca pe munte, asupra itinerariului şi prognozei meteo şi, totodată, echiparea corespunzătoare pentru anotimpul rece, atât în ceea ce priveşte vestimentaţia, cât şi dotarea autovehiculelor, şi respectarea semnalizării rutiere de reglementare, informare şi orientare, precum şi a tuturor avertizărilor emise de către serviciile specializate”, mai precizează CJ Dâmboviţa.

SC Lucrări Drumuri şi Poduri (LDP) Dâmboviţa, societatea care avea în grijă DJ 714 a notificat că nu mai intervine pe acel sector pentru că „există un mare risc de a produce victime”.

PE ACEEAŞI TEMĂ:

Consiliul Judeţean Dâmboviţa anunţă măsuri după ce LDP a retras utilajele din munte, lăsând zona fără deszăpezire

Munţii Bucegi, la mila vremii. Drumarii au anunţat în scris că nu mai intervin pe DJ 714 din cauza avalanşelor: „CJ Dâmboviţa să pună în siguranţă drumul”

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite