Două autoutilitare s-au ciocnit din cauza viscolului: „Ne-a luat vântul de pe partea aia, ne-a aruncat încoace” VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
acc viscol

Vremea a luat o turnură radicală în ultimele 24 de ore. Dacă luni şi marţi au fost şi 15 grade Celsius, miercuri ninsoarea şi viscolul au pus stăpânire pe România. Vântul a suflat atât de tare încât era să provoace o tragedie. O maşină a fost deplasată de pe banda ei şi azvârlită pe contrasens.

Două autoutilitare s-au ciocnit pe DN 71 Târgovişte - Bucureşti, în dreptul localităţii Cuza Vodă. 

O persoană a ajuns la spital, iar alte trei au tras o sperietură zdravănă. Pasagerii dintr-o autoutilitară spun că vântul a suflat atât de tare încât maşina a fost deplasată de pe banda ei şi azvârlită pe contrasens. 

„Ne-a luat vântul de pe partea aia, ne-a aruncat încoace şi a venit unul din faţă. Ne-a băgat pe contrasens vântul”, a povestit unul dintre pasageri.

La locul evenimentului, salvatorii de la Detaşamentul Titu s-au deplasat cu o autospecială de stingere cu apă şi spumă, o autospecială de descarcerare şi un echipaj de ambulanţă SMURD. 

Martorii dau vina şi pe CNAIR care s-a grăbit să ridice parapeţii de protecţie de pe marginea drumului, deşi iarna nu se lasă dusă cu una, cu două.

„Nu sunt curăţate drumurile. E de vină CNANDR. Uite ce e acolo. E necurăţat. Acum o săptămână au luat parapeţii de aici”, au spus martorii la eveniment.

Poliţia a dechis o anchetă pentru a vedea cum s-a întâmplat totul. Circulaţia s-a desfăşurat cu dificultate zeci de minute în zona în care s-a produs accidentul.

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite