Direcţia 5 şi Trooper vor concerta la Babel Fast 2016

0
Publicat:
Ultima actualizare:
În fiecare seară a festivalului vor fi proiectate filme artistice începând cu orele 22:00
În fiecare seară a festivalului vor fi proiectate filme artistice începând cu orele 22:00

Festivalul Internaţional al Artelor Spectacolului BABEL vă invită la un spectacol de excepţie vineri, de 10 iunie, pe Platoul Prefecturii, la concertul susţinut de trupa Direcţia 5.

Alături de cunoscuta şi îndrăgita trupă, vor mai concerta: Trooper (formaţie românească de heavy metal, originară din Târgovişte. Numele trupei a fost preluat din titlul piesei „The Trooper” a formaţiei Iron Maiden), Basska (un matematician, un sculptor, un electrician şi un designer de site-uri care şi-au dat seama că au un singur lucru în comun: muzica) şi Chrom Dioxid (trupa de muzică Rock, Hard and Heavy, înfiinţată la 1980 în Targovişte).

Începe BABEL F.A.S.T. 2016! PROGRAM COMPLET! 

Festivalul Artelor Spectacolului Târgovişte a ajuns la cea de-a VI-a ediţie. Evenimentul este organizat de Teatrul Tony Bulandra cu susţinerea Consiliului Local din cadrul Primăriei Municipiului Târgovişte şi a Institutului Cultural Român. 

"Alături de piesele care se joacă pe scenă, veţi putea lua parte la concerte inedite, spectacole de stradă şi numere de circ. Toate testează limitele corpului. Corpul în Babel FAST este aici şi acum: acum îi este foame, acum îi este somn, acum plânge, acum simte durerea, acum strigă, acum se bucură, chiar aici, în faţa ochilor noştri. Cu o singură condiţie: să privim cu sufletul! Aşteptăm cu drag publicul târgoviştean anul acesta la BABEL F.A.S.T. să participe timp de nouă zile, la un adevărat maraton de spectacole. Avem invitaţi în această ediţie participanţi din peste 30 de ţări, printre care: România, Portugalia, Germania, Franţa, Algeria, Iran, Cehia, Danemarca, Polonia, Rusia, Belgia, Irak, Marea Britanie", se arată într-un comunicat al Teatrului Tony Bulandra.

directia 5

Programul festivalului va începe zilnic la ora 18:00 cu spectacole desfăşurate pe Platoul Prefecturii. Târgoviştenii vor avea ocazia să vadă spectacole de teatru ale unor companii de prestigiu din România, ca Teatrul Masca din Bucureşti şi Auăleu din Timişoara, precum şi show-uri inedite ale unor artişti din străinătate, ce vor merge pe picioroange, se vor plimba prin oraş în costume spectaculoase şi vor anima întreg oraşul. 

Serile vor debuta cu spectacole pe scenele Teatrului Tony Bulandra, vor putea fi urmărite acte artistice ce ating toate formele de exprimare prin corp. Spectacole non-verbale din Portugalia şi Georgia, Trilogie Ionesco al Teatrului de Balet Sibiu, omagiul adus dadaismului al maestrului Gigi Căciuleanu, spectacolul Nopţi Albe, de F.M. Dostoievski, montat în premieră special pentru BABEL de către Institutului de Artă Teatrală din Moscova, sunt doar o parte din evenimentele deosebite din această ediţie pe care trebuie să le vedeţi. Teatrul gazdă ce va prezenta trei spectacole în această ediţie, şi anume: Romeo şi Julieta – O dragoste mai puternică decât moartea, în regia Irinei Niculescu, 3 ore după miezul nopţii, de Mihai Măniuţiu şi Othello, în regia lui Suren Shahvedyan, a cărui premieră a avut loc în luna mai a acestui an. 

Concertul de anul acesta va avea loc în data de 10 iunie, începând cu ora 18:30, unde vă veţi putea distra alături de Direcţia 5, Trooper, Basska şi Chrom Dioxid.

"Ca şi la celelalte ediţii, ne bucurăm de prezenţa unor personalităţi importante ca Dieter Topp şi Neil van der Linden, experţi în reţele internaţionale teatrale, ce apreciază festivalul târgoviştean ca un eveniment artistic de importanţă mondială. Vom avea parte si de lansarea a trei volume, cu participarea extraordinară a regizorului Alexa Visarion şi a criticului de teatru Florica Ichim, evenimente ce vor avea loc în primele două zile ale festivalului, în foaierul Tetarului Tony Bulandra", se mai arată în comunicat.

În fiecare seară a festivalului vor fi proiectate filme artistice începând cu orele 22:00. Veţi putea viziona în prima seară a festivalului celebrul film Înghiţitorul de săbii, regizat de Alexa Visarion, ce va fi alături de noi şi va răspunde la întrebările publicului. De asemenea, cu sprijinul Ambasadelor Norvegiei şi a Suediei, veţi avea ocazia de a urmări câte trei filme contemporane din aceste ţări. 

Şi anul acesta vor exista o serie de workshop-uri susţinute de artişti importanţi în contextul teatral internaţional ca John Lewandowski (SUA), João Mota (Portugalia), Aleksandar Ivanovski (Macedonia), Nazanin Mehraein (Iran) şi Suren Shahverdyan (Armenia). O surpiză vă aşteaptă şi din partea trupei Groove Onkels din Germania care vor oferi un workshop neconvenţional de percuţie, chiar pe Platoul Prefecturii. 

De asemenea, în foaierul Teatrului Tony Bulandra veţi putea vedea lucrări ale fotografului italian Romano Martinis, cu imagini din spectacolele lui Tadeusz Kantor, eveniment susţinut de Institul Cultural Polonez, precum şi expoziţia de mozaicuri „Mari artişti români” din colecţia „Dr. Nicolae-Ion Vrânceanu”, realizat cu sprijinul Asociaţiei AVV.  

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite