Daruri pentru copiii talentaţi pe care îi îngrijeşte statul

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Daruri pentru copii
Daruri pentru copii

Cei 23 de copii aflaţi în ocrotirea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială Dâmboviţa care au obţinut premii la concursuri şi olimpiade şcolare sau care ies în evidenţă prin aptitudini artistice deosebite au fost răsplătiţi, astăzi, pentru eforturile lor de către Arhiepiscopia Târgovişte, Consiliul Judeţean şi Crucea Roşie.

„Copilul este expresia curăţirii sufleteşti şi trupeşti, a inocenţei, a tot ceea ce este nobil în natura umană şi de aceea trebuie să se bucure de iubirea noastră”, spune ÎPS dr. Nifon, arhiepiscopul şi mitropolitul Târgoviştei.

Plasma furată şi recuperată, dată copiilor din Găeşti

Preşedintele Consiliului Judeţean a dăruit Centrului de Asistenţă din Găeşti plasma pe care hoţii i-au furat-o din casă în luna aprilie.

„Intenţia mea era să o ofer drept cadou de Paşte, însă s-a întâmplat spargerea şi a trebuit să aştept ca Poliţia să o recupereze”, a precizat Florin Popescu.



Toţi cei prezenţi în sala de şedinţe a Consiliului Judeţean au fost impresionaţi de povestea micuţei Alberta, care, în ciuda faptului că s-a născut fără mâini, realizează picturi extraordinare, folosind pensula cu picioarele. ÎPS dr. Nifon i-a dăruit astăzi un laptop.

Ioana Vlad

Prezent la întâlnirea cu talentele din sistemul de ocrotire, primarul Gabriel Boriga i-a îndemnat pe toţi cei aflaţi în sală să-şi facă o bucurie şi să zâmbească. "Copilul din noi nu moare niciodată, indiferent câţi ani avem, indiferent pe ce treaptă socială ne aflăm", crede edilul Târgoviştei.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe targoviste@adevarul.ro!

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite