Copil de doi ani şi jumătate, accidentat grav pe uliţa din faţa casei
0
Un copil de doi ani şi jumătate, din comuna dâmboviţeană Niculeşti, se află în stare gravă, după ce a fost lovit de o maşină. Micuţul se află în comă şi a fost trimis la un spital din Capitală.
Totul s-a întâmplat aseară. Rudele micuţului spun că Andrei se juca pe strada din faţa casei, însă, într-un moment de neatenţie, copilul a ajuns în faţa maşinii.
Rudele copilului cred că circula cu viteză, în condiţiile în care strada era aglomerată, plină de maşini parcate pe marginea drumului.
Iniţial, victima a ajuns în comă la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Târgovişte, dar a fost transferat la un spital din capitală, unde urmează să fie operat la cap.
Familia a mai pierdut un copil de un an şi jumătate, care a avut probleme de sănătate încă de la naştere. Acum riscă să-l piardă şi pe cel de-al doilea, tot la o vârstă fragedă.
Medicii sunt rezervaţi în ceea ce priveşte şansele de supravieţuire ale minorului.
Pe numele şoferului s-a deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.