Consilierii Locali au aprobat amenajarea unei zone de Skatepark în Târgovişte

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Consilierii locali din Târgovişte au aprobat în ultima şedinţă amenajarea unui skatepark, pe o suprafaţă de aproximativ 1.200 mp. Iniţial s-a discutat de construţia acestui nou loc de joacă dedicat skateboard-urilor, bmx-urilor, rolelor, trotinetelor în Parcul Chindia, lângă fostul restaurant Brotăcei.

"Această decizie nu este corectă pentru că afectează pe ceilalţi cetăţeni şi este şi ilegală. Legea spune clar că nu se poate schimbă destinaţia spaţiului verde şi nu se poate construi pe spaţiul verde. Primăria a mai pierdut un proces cu ani în urmă când a aprobat ceva similar în parc. Suntem pentru o astfel de construcţie, dar nu pe spaţiul verde. Târgoviştenii au nevoie de mai mult spaţiu verde, nu de betoane în parc. Rugăm administraţia să caute alte soluţii", a precizat şi Valentin Grigore, preşedintele Consiliului pentru Transparenţă Locală Târgovişte.

Locaţia va fi schimbată, asigură edilul Cristian Stan.  

"Pentru a nu diminua suprafaţa verde a oraşului nostru, voi propune Consiliului Local modificarea notei conceptuale şi a temei de proiectare, astfel încât investiţia să fie realizată într-o zona care să nu afecteze spaţiul verde. În acelaşi timp, menţionez că pe locaţia fostei unităţi militare de la Gară va fi realizat un nou parc, iar târgoviştenii urmează să beneficieze de o nouă zona de relaxare. Vă asigur în continuare de respectul meu şi de faptul că părerea dumneavoastră contează", a precizat edilul Cristian Stan.

skateparktgv

Decizia de a construi un Skate-parc a fost luată în urma unei petiţii online iniţiată de tineri târgovi şteni iubitori ai acestui sport, după ce s-a ajuns la concluzia că solicitarea acestora nu este deloc una imposibilă, ba chiar îmbunătăţeşte modul de viaţă şi de civilizaţie al tinerilor. 

Costul estimat pentru relizarea skatepark-ului este de 1,2 milioane de lei.

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite