CAMPANIE: Dăruieşte şi vei atrage fericirea

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Icoanele pictate pe lemn au fost cel mai frumos cadou oferit în preajma Sărbătorilor de Paşte. 75 de copii şi elevi-deţinuţi din comuna I.L. Caragiale au devenit “mesageri ai fericirii” pentru suferinzii din Centrul de Servicii Comunitare “Sfântul Andrei” de la Gura Ocniţei.

Aceştia au fost vizitaţi de 15 elevi şi preşcolari din comuna I.L. Caragiale, care le-au pregătit daruri şi un program artistic cu specific pascal. Acţiunea „Dăruieşte şi vei atrage fericirea” i-a captat şi pe elevii-deţinuţi, încarceraţi la Penitenciarul de Maximă Siguranţă Mărgineni.

În atelierele din închisoare, au migălit icoane pictate pe lemn, pe care le-au trimis ca simbol al bucuriei Învierii Domnului. „Nu este pentru prima dată când organizăm astfel de momente. De Crăciun, am mers la Spitalul «Grigore Alexandrescu» din Bucureşti.

Am susţinut pentru copiii internaţi acolo un program de colinde şi le-am oferit cadouri, constând în dulciuri, fructe, sucuri şi jucării”, spune prof. Zenovia Cioca, reprezentantă a Şcolii din Penitenciarul Mărgineni.

Bucurie, de dincolo de gratii

Aceşti oameni judecaţi şi condamnaţi pentru fapte extrem de grave au fost sensibilizaţi până la lacrimi atunci când li s-a prezentat filmul în care prichindeii din spital îşi manifestau bucuria. „Nu le venea să creadă că de acolo, din închisoare, au putut face o faptă bună. Cu darurile confecţionate de mâinile lor, au luminat pentru câteva clipe feţele unor copii care, au înţeles elevii privaţi de libertate, sunt mai condamnaţi decât ei”, mărturiseşte profesoara.

image

Cu aceeaşi căldură au fost primiţi „mesagerii zâmbetului” din comuna I.L. Caragiale şi la Gura Ocniţei. Tinerii cu dizabilităţi fizice şi psihice au înţeles demersul menit să le lumineze chipurile şi au aplaudat din suflet evoluţia micilor artişti de la Caragiale.

„A fost o experienţă interesantă pentru copiii care s-au implicat în strângerea de fonduri şi cumpărarea cadourilor. Au văzut că pot să aducă un dram de fericire unor tineri bătuţi de soartă”, afirmă educatoarea Camelia Tudorache, de la Grădiniţa I.L. Caragiale.

Elevii şi preşcolarii, coordonaţi de patru cadre didactice cu iniţiativă – Zenovia Cioca, Gabi Ionela Venete, Maria Boboc şi Camelia Tudorache – s-au afiliat Asociaţiei Internaţionale „YMCA Universitaria”, care are drept scop ajutorarea tinerilor cu probleme de sănătate. Şi-au propus să repete astfel de acţiuni umanitare cât mai des posibil. Deja, se mobilizează să colecteze fonduri pentru o campanie pe care o vor susţine de 1 iunie.

YMCA Universitaria, în România


Asociaţia Creştină a Tinerilor YMCA România a fost înfiinţată la Bucureşti în anul 1919. Iniţiativa constituirii acesteia a aparţinut Reginei Maria care i-a invitat pe voluntarii YMCA din SUA să înfiinţeze o organizaţie similară în România. Odată cu venirea regimului comunist, se încheie o primă etapă din viaţa YMCA România. Asociaţia este desfiinţată în 1948, mulţi dintre membrii fiind acuzaţi de spionaj în favoarea SUA şi încarceraţi. YMCA România este reînfiinţată în anul 1991, la iniţiativa unui grup de vechi membrii ai asociaţiei.

Târgovişte

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite