Andrei Nistor vrea să facă dansuri până la bătrâneţe
0Andrei Nistor a dus faima Şcolii Ioan Alexandru Brătescu Voineşti din Târgovişte pe la toate competiţiile la care a participat şi unde a obţinut locuri fruntaşe.
Pentru el, dansul a început la vârsta de şapte ani, pe când se afla la ora de limba şi literatura română. „În urmă cu cinci ani am început să dansez. Ţin minte că eram la o oră de limba şi literatura română şi a venit un profesor şi ne-a propus să facem exerciţii fizice. După ce am terminat orele ne-a spus că cine vrea să facă dansuri sportive să vorbească cu părinţii şi să îi dea un răspuns cât mai repede. Am vorbit cu părinţii mei iar aceştia au fost de acord din prima. Iată că am ajuns să fac dans sportiv şi mă simt minunat”, ne mărturiseşte Andrei, care acum are 12 ani.
Conştientizează efortul părinţilor
La vârsta la care alţi băieţi de seama lui pierd vremea în faţa blocului, Andrei se poate laudă cu locuri fruntaşe la toate concursurile de dans sportiv la care a participat. Spune că toate acestea nu le putea face fără sprijinul necontenit al părinţilor săi. „Am participat la multe concursuri dar cele mai importante au fost la Bucureşti şi Mioveni unde am luat locul I. Sunt conştient că dacă părinţii nu mă ajutau nu puteam să fac nimic. E un efort şi din partea lor pentru că la fiecare competiţie trebuie să achiţi taxa de participare, trebuie să ai cum costum adecvat cu pantofi şi toate cele. Cel mai recent concurs la care am participat a fost cel de săptămâna trecută în care au fost 14 perechi. A fost un concurs mare pentru că de obicei, nu sunt atâtea perechi, dar am ieşit cu bine”, adaugă Andrei.
Şi ca orice campion sau sportiv care se respectă, Andrei are mare grijă de el în fiecare zi şi mai cu seamă în periodele competiţionale. „Trebuie să am mare grijă de mine mai ales înainte de competiţii. Trebuie să iau vitamine ca să pot face faţă antrenamentului destul de dur iar cu câteva zile înainte de competiţii, mă relaxez total. Nu poţi îngrăşa porcul în ajun. Trebuie să te pregăteşti din timp”, spune tânărul dansator.
Faptul că Andrei s-a apucat de dans nu este un lucru întâmplător. Şi tatăl său a făcut sport de performanţă iar acum are propriul său club de dans pe care se zbate să îl înscrie oficial. „Tatăl meu are în general fete la club pentru că băieţii nu prea vin la dansuri. Eu sunt printre puţinii masculi din Târgovişte care dansează”, spune râzând acesta.
Lecţie de dans
Ca un adevărat maestru în ale mişcărilor onduite, Adrei ne explică ce înseamnă dansul sportiv şi mai ales câte feluri de dans există în acest moment în lume. „Dansul sportiv este diferti de dansul normal. Este o combinaţie de sport şi mişcări mai atletice, cu dansul. Sunt două stiluri de dans: standard şi latino. În latino sunt 15 feluri de dans printre care: Samba, cha-cha-cha, rumba, passo doble, jive iar la standard sunt vals lent, vals vienez, tango, slow foxtrot sau quickstep. Fiecare dans derivă din alte stiluri de dans. Toate aceste dansuri au evoluat de-a lungul timpului. Dansurile latino provin din ţările latino-americane iar dansurile standard provin din Anglia”, ne explică tânărul.
Întrebări şi răspunsuri:
E greu ceea ce faci?
Dansul sportiv nu este pentru oricine. Este foarte greu pentru că trebuie să munceşti foarte mult. Pe lângă asta mai ai nevoie de seriozitate şi disciplină. Eu de exemplu, fac antrenament de două ori pe săptămână, lunea şi joia. Dar nu mă plâng pentru că îmi place ceea ce fac pentru că dacă era altfel, mi s-ar fi părut greu.
Până când ai de gând să dansezi?
Vreau să mai dansez mult timp de aici înainte şi chiar până la bătrâneţe. Vreau să ajung la rândul meu un antrenor bine cotat şi să învăţ şi alţi copii să danseze. Vreau să continui tradiţia clubului tatălui meu şi să duc dansul acolo îi este locul.
Ce-i place?
„Îmi place că în timpul competiţiilor te simţi bine pentru că eşti în atenţia tuturor. E foarte multă lume şi asta te face să te simţi bine. Ai emoţii, bineînţeles, dar asta mă face să dau tot ce am mai bun în mine”.
Ce nu-i place?
„Nu prea sunt multe lucruri care să nu îmi placă, dar dacă stau să mă gândesc mai bine, nu îmi place mâncarea de tip fast food. Nu este bună deloc mai ales că eu trebuie să ţin un regim pentru a fi în formă”.
Profil:
Nume: Nistor Andrei
Născut la 6 aprilie 1998
Localitatea: Târgovişte
Studii: elev în clasa a VII-a la Şcoala Ioan Alexandru Brătescu Voineşti din Târgovişte
Familie: o soră, Anca, 17 ani