Adrian Ţuţuianu: "Eu văd Târgoviştea ca fiind o capitală culturală a regiunii noastre"

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Preşedintele CJ Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu'
Preşedintele CJ Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu'

Preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu, a declarat, miercuri, că va susţine ca municipiul Târgovişte să devină capitală culturală a regiunii Sud Muntenia.

''Eu văd Târgoviştea ca fiind o capitală culturală a regiunii noastre şi, în acelaşi timp, poate fi centrul universitar al regiunii, pentru că avem şi cele mai multe facilităţi. Vom termina campusul universitar, avem atâtea facultăţi, studenţi foarte mulţi, cea mai largă plajă de facultăţi dintre toate universităţile de stat din zonă şi Universitatea Valahia Târgovişte este cea mai bine cotată dintre universităţile din jur'', a precizat Ţuţuianu. 

Acesta spune că este de părere că trebuie să fie opt regiuni, pe structura actualelor regiuni de dezvoltare. ''Eu împărtăşesc teza a opt regiuni de dezvoltare, pe structura actuală a regiunilor de dezvoltare economică, pentru că asta elimină foarte multe discuţii şi dispute şi, în acelaşi timp, reprezintă un pas înainte din două perspective. O dată, există ADR-urile, cu specialişti care devin aparatul pentru regiunea respectivă şi în al doilea rând, ne şi cunoaştem. Am lucrat împreună în diverse comitete, comisii'', a declarat preşedintele CJ Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu. 

Subiectul regionalizării, va fi dezbătut în luna martie la Uniunea Naţională a Consiliilor Judeţene. ''Eu nu cred că vom avea o capitală administrativă, în sensul cel mai concret al termenului, în următorii şase ani de zile, pentru că asta va genera dezbateri nenumărate şi va putea genera şi o pierdere de electorat în anumite zone. Asta este opinia mea şi am să o spun şi în structurile interne de partid şi la Uniunea Naţională a Consiliilor Judeţene. Pe 6-7 martie, la Sinaia, are loc Adunarea naţională a consiliilor judeţene, unde avem pe ordinea de zi şi prezentarea bugetului, alegerea preşedintelui, în locul domnului Dragnea şi regionalizarea. Subiectul regionalizării are o zi destinată dezbaterii şi atunci vom trage nişte concluzii mai aproape de adevăr'', a mai precizat preşedintele CJ Dâmboviţa.

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite