Sucevencele părăsesc Italia dezamăgite

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Potrivit Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Suceava (AJOFM), majoritatea femeilor care au plecat în străinătate au ocupat posturi de menajeră la familiile bogate sau de baby-sitter.

În ultimii ani, sucevencele s-au orientat spre Cipru, Israel, Spania şi Italia, ultimele două ţări fiind cele mai căutate. De câteva luni însă fenomenul este invers: „aproximativ 70% din sucevencele plecate s-au întors“, a precizat Anca Capverde, purtător de cuvânt al AJOFM.

Printre sucevencele revenite în oraş se numără şi Florentina C. „Nu se mai putea trăi acolo. La început, adică acum un an, aveam salariul de 1.000 de euro la o bătrână. Aveam grijă de ea ca de un copil. Însă acum două luni a venit fiica ei şi mi-a zis că mai mult de 500 de euro nu-mi mai dă. A zis că dacă nu-mi convine, să plec“, ne-a povestit Florentina.

În vârstă de 24 de ani, tânăra a încercat apoi să-şi găsească un alt loc de muncă. Deoarece nu a fost primită nicăieri, s-a întors în ţară. „Mă bucur însă că am reuşit să strâng ceva, am un copil şi trebuie să-l ţin la şcoală, sunt singură“, a adăugat aceasta. O poveste asemănătoare are şi Cosmina G. A plecat împreună cu mama ei în Italia, unde făcea curăţenie în două case. Au izbucnit însă conflictele dintre români şi italieni, iar cele două femei au fost date afară. Mama s-a întors, iar Cosmina a găsit un alt loc de muncă, la un restaurant.

„Copiii erau scuipaţi de vecini“

„Acolo spălam vasele, dar am stat doar trei luni. Patronul îmi spunea că mă trag dintr-o naţie de criminali şi că dacă îi greşesc cu ceva zbor şi nu mai ştie nimeni de mine“, şi-a amintit tânăra. Cosmina are şi rude care au renunţat să mai muncească în străinătate.

„Am rude care au cetăţenie acolo, dar şi-au luat copiii şi s-au întors anul trecut în ţară. El îşi pierduse locul de muncă pe care îl avea la un abator, iar copiii erau scuipaţi de vecini“, a mai precizat Cosmina. O statistică exactă a numărului de sucevence plecate în străinătate sau întoarse acasă nu se poate face, susţin reprezentanţii AJOFM. Motivul este că numeroase femei au plecat pe cont propriu şi nu prin agenţii, cu contracte de muncă.

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite