Suceava: Un elev a ajuns la urgenţe după ce a fost lovit de un coleg

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Incidentul a avut loc în curtea liceului Samuil Isopescu din localitate. Copilul se află internat pe secţia chirurgie infantilă cu traumatism cranio-cerebral, medicii arătându-se pozitivi în ceea ce priveşte starea de sănătate a acestuia. Directorul şcolii a înfiinţat o comisie de cercetare pentru a stabili derularea faptelor.

Cristian Carp în vârstă de 17 din comuna Bosanci, ani a ajuns ieri la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean Suceava după ce Marcel, un coleg de clasă l-a lovit cu pumnul în cap. În urma investigaţiilor, medicii suceveni i-au pus diagnosticul „traumatism cranio-cerebral acut prin agresiune fizică, comoţie cerebrală“. Purtătorul de cuvânt al spitalului, medicul Tiberiu Brădăţan a declarat că pacientul este conştient şi că în prezent se află internat pe secţia chirurgie infantilă, urmând a fi externat vineri, dacă nu vor apărea complicaţii.

Se pare că cearta celor doi elevi a avut loc ieri în jurul orei 11.00 în pauza dintre ore şi a degenerat după ce Cristian i-a rupt lui Marcel o braţară din cauciuc pe care acesta o primise de la o fată. Enervat de faptul că nu putea să mai returneze brăţara, Marcel l-a lovit cu pumnul în cap pe colegul său, acesta dezechilibrându-se şi căzând.
Cristian Carp a rămas în continuare la cursuri iar după o oră, constatând că are ameţeli, s-a dus acasă unde a anunţat-o pe mama sa despre incident, care speriată a sunat la 112. „Tremura de nu ştiam ce să fac, mă temeam că nu mai vine salvarea“, a declarat Aneta Carp, mama copilului.

Directoarea liceului Samuil Isopescu, Mihaela Melinte a declarat că are cunoştinţă despre eveniment şi a constituit o comisie de cercetare la nivel de şcoală pentru a stabili condiţiile în care a avut loc cearta. Aceasta a menţionat că toţi colegii prezenţi au completat declaraţii anonime în care au precizat cum s-au derulat faptele, urmând ca în cursul zilei de marţi să se ia o decizie în cadrul unui consiliu profesoral, privind sancţiunile care se pot aplica în acest caz.
„Din câte am înţeles, Cristian a fost internat cu probleme la cap în clasa a opta şi din ce ne-a spus mama sa, el a început să aibă un temperament coleric chiar din acea perioadă. Aşteptăm de la ea să ne prezinte şi nouă diagnosticul care i s-a pus atunci“, a mai adăugat Mihaela Melinte.

Dirigintetele clasei, care se află în comisia la nivel de şcoală de cercetare a cazului, a declarat că aparent a fost o altercaţie nevinovată care nu reflectă realitatea situaţiei. „Marcel este şeful clasei şi este un elev foarte bun. În ceea ce-l priveşte pe Cristian, acesta a mai avut şi alte altercaţii în trecut, provocate chiar de el“, a mai spus acesta.

Purtătorul de cuvânt al poliţiei, inspectorul şef Gabriel Panţiru a declarat că până în prezent mama copilului nu a depus plângere penală, fiind anunţată că are două luni de zile să se hotărască.

Suceava



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite