Suceava: Un bărbat a murit după ce a fost călcat de o maşină

Aflat sub influenţa alcoolului acesta nu s-a mai putut ţine pe picioare şi a alunecat sub o autoutilitară.
Ion C., de 50 de ani, din oraşul Borşteni a murit ieri seară după ce a fost călcat de o autoutilitară.
Conform poliţiştilor accidentul a avut loc la ora 19.15, când Constantin B., de 26 de ani, încerca să iasă din curtea unui localnic.
În acel moment Ion C., fiind sub influenţa băuturilor alcoolice, a alunecat, fiind strivit de roţile din spate ale autoturismului.
Deşi a fost transportat de urgenţă la spitalul din Broşteni, bărbatul a decedat.
„Conducătorului auto i s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei, iar în cauză a fost întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă”, a declarat Gabriel Panţiru, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava.




















































